Cel mai mare pelerinaj din România are loc la Nicula. 100.000 de credincioşi din toată ţara au venit pentru sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 100.000 de toată ţara sunt vor participa, sâmbătă, 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula. Dimineaţa, de la 9.00, ÎPS Andrei Andreicuţ va oficia Sfânta Liturghie.

Circa 100.000 de credincioşi din toată ţara vor fi prezenţi sâmbătă, 15 august, la Mănăstirea Nicula, unde va fi oficiată, începând cu ora 9.00, slujba de Liturghie, de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. Vineri, de la ora 12.00,  a avut loc o procesiune care a început la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla şi s-a terminat la mănăstirea Nicula. La procesiune a fost prezent şi mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, dar şi oameni politici precum preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan. Programul a cuprinde, de la ora 18.00, Vecernia cu Litie, oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, PS Lucian al Caransebeşului şi PS Timotei al Spaniei şi Portugaliei. La ora 21.30, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria a fost scoasă din biserică, iar la ora 22.00 a avut loc Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului. În jurul orei 2.00 a avut loc înconjurul bisericii cu icoana. 

20.000 de sarmale

”Pelerinii vor avea la dispoziţie mai multe cişmele cu apă, avem toalete ecologice, a avut loc o acţiune pentru combaterea căpuşelor. Totul e pregătit. Deja au început să sosească primii pelerini, care şi-au instalat corturile”, a spus stareţul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan. Pentru pelerini au fost pregătite 20.000 de sarmale şi mii de cozonaci.

100 de poliţişti

„Peste 100 poliţişti asigură măsurile de ordine publică şi fluenţă a circulaţiei rutiere pe raza municipiului Gherla şi în localitatea Nicula, pentru ca pelerinii care au sosit la Mănăstirea Nicula să se bucure în siguranţă de această mare sărbătoare creştină. Aceştia patrulează în zona dată în responsabilitate pentru prevenirea furturilor (din/de auto, din buzunare, poşete), combaterea comerţului stradal ilegal şi pentru menţinerea ordinii publice”, anunţă IPJ Cluj. 

De asemenea poliţiştii rutieri sunt prezenţi pe principalele căi de acces spre mănăstire, pentru prevenirea accidentelor sau a altor evenimente rutiere, asigurarea fluenţei traficului rutier, precum şi pentru respectarea restricţiilor de circulaţie.

Recomandările Poliţiei 

 IPJ Cluj transmite o serie de recomandări. 

Pentru a preveni furturile din buzunare, poşete sau genţi vă recomandăm să ţineţi cont de următoarele:

-Întotdeauna poşeta trebuie a să fie închisă şi să se afle în câmpul vizual şi în partea din faţă a corpului.

-Portofelul trebuie păstrat într-un buzunar interior al vestimentaţiei, în partea din faţă, cât mai aproape de corp.

-Fiţi vigilenţi tot timpul deoarece cei care comit astfel de fapte sunt bine îmbrăcaţi şi încearcă să inspire încredere.

Pentru a preveni furturile din autoturisme, trebuie să ţineţi cont de următoarele recomandări:

-Nu lăsaţi în autoturism, la vedere, aparatură electronică de orice tip,  genţi sau alte bunuri de valoare

-Nu lăsaţi autoturismul deschis, chiar dacă  îl părăsiţi doar pentru câteva momente;

-Folosiţi sistemele tehnice de alarmă şi siguranţă antifurt, care sunt o piedică în calea infractorilor.

În zona manifestărilor religioase sunt prezente forţe de ordine, poliţişti şi jandarmi. Ei se află acolo pentru a vă asigura liniştea şi, de aceea, vă rugăm să urmaţi recomandările acestora. Nu uitaţi: pentru orice urgenţă, apelaţi poliţia, ambulanţa sau pompierii prin apelul unic de urgenţă 112.

  

Citeşte şi 

Mii de pelerini la Nicula. Mitropolitul Clujului: "Toate poruncile le încălcăm. Porunca a şasea spune să nu ucizi şi se fac atâtea avorturi. Maica Domnului e tristă"

Nicula şi poveştile ei. Două Mării, mamă şi fiică, pelerine de-o viaţă, cer Fecioarei Maria un prunc

UPDATE FOTO VIDEO Cel mai mare pelerinaj din Transilvania. Mitropolitul Clujului: "Familia tradiţională se află în criză"

FOTO Nicula lui Bartolomeu Anania. Povestea casei unde fostul mitropolit a terminat de tradus Biblia

Paşte la mănăstirea Nicula, cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie