André Rieu & Johann Strauss Orchestra concertează pentru prima dată la Cluj-Napoca. S-au vândut 32.000 de bilete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul violonist şi compozitor André Rieu va urca pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca, alături de orchestra sa,  joi, 4 aprilie, începând cu ora 20:00 şi va continua să îi încânte pe admiratorii săi cu alte trei reprezentaţii  în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie.

Toate cele patru concerte programate la Cluj-Napoca sunt sold-out, astfel că, 32.000 de spectatori se vor bucura de muzică de calitate şi divertisment. Notorietatea concertelor marca André Rieu nu este dată doar de interpretările remercabile ale melodiilor clasice deosebit de populare, ci şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care marele artist şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului, arată organizatorii într-un comunicat de presă. 

Reguli de acces

Întrucât au mai rămas doar câteva ore până la momentul celui mai aşteptat concert de la Cluj, organizatorii comunică publicului participant regulile de acces precum şi alte informaţii importante de interes general.

Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 18:00. Concertul va începe la ora 20:00 şi se va încheia în jurul orei 22:30. Organizatorii recomandă utilizarea porţilor de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate.  

Concertul va avea o pauză de aproximativ 20 minute. În acest interval de timp, participanţii vor avea acces în zona amenajată pentru fumat, precum şi la barurile amplasate în foaier. 

Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Spectatorii vor fi ghidaţi de voluntari către zona şi locurile specificate pe bilete.

Important: persoanele care vor întârzia la concert, vor putea intra în sală numai în pauza dintre melodii.  

Persoanele care vor întârzia la concert, vor putea intra în sală numai în pauza dintre melodii.  

Participanţii la concert sunt rugaţi să se deplaseze la BT Arena pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport în comun şi să evite deplasarea cu autoturismul personal. Accesul în parcarea subterană a locaţiei va fi închis, cu excepţia echipei de organizare. Ca alternativă, vor putea fi utilizate parcarea Cluj Arena sau parcarea din faţa Sălii Sporturilor “Horea Demian”. 

În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi şi produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro. 

Organizatorii insistă ca spectatorii să lase acasă sau la maşină toate obiectele considerate “interzise”, precum şi rucsacurile, accesul cu astfel de bagaje fiind strict interzis. Locaţia nu dispune de spaţii pentru depozitare, de aceea organizatorii recomandă publicului să nu vină cu obiecte interzise. 

Din motive de securitate, participanţii vor trece printr-un filtru de control corporal sumar, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit şi va putea fi recuperat de la intrare. Organizatorii nu îşi asumă răspunderea pentru aceste obiecte.

Accesul copiilor cu vârste de până la 3 ani este gratuit. Copiii care depăşesc această vârstă vor avea acces numai pe baza unui bilet valid. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult. 

Organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârşitul concertului 

Este interzis să se efectueze fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului. În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârşitul concertului şi de a şterge înregistrările video şi/sau audio.  

Spectatorii sunt rugaţi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori şi să urmeze instrucţiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgenţă.

Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările şi prejudiciile materiale sau de orice altă natură. Organizatorul îşi rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranţa şi confortul celorlalţi. În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.   

Pentru orice altă informaţie, vă recomandăm să urmăriţi pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EventsbyLaishoo/.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant