Un poliţist, un instructor şi un intermediar, arestaţi în scandalul permiselor pe bani. 300 de euro, şpaga pentru obţinerea carnetului auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii Tribunalului Călăraşi au emis mndatele de arestare Foto:Adevărul

Trei persoane, printre care un lucrător din cadrul Serviciului de Permise Călăraşi, au fost arestate preventiv şi sunt cercetate pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, în scandalul carnetelor auto pe bani.

Totodată, procurorii au dispus punerea sub învinuire a altor cinci persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Deciziile vin ca urmare a percheziţiilor desfăşurate de ofiţeri DGA, ieri, 31 ianuarie. Ofiţerii DGA, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au efectuat 6 percheziţii la domicilii, sedii de firmă şi autoturisme, precum şi la sediul Serviciului Permise şi au pus în executare zece mandate de aducere într-un dosar penal de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie.

Cum se promova examenul

Potrivit anchetatorilor, din datele şi informaţiile obţinute a rezultat că un director de vânzări la o societate comercială din  Olteniţa, primea  400-500 euro de la diferiţi candidaţi care susţineau examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere, susţinând că are influenţă asupra unui agent examinator  din cadrul Serviciului Permise Călăraşi. Acesta, în ziua dinaintea examenelor se întâlnea cu agentul examinator căruia îi indica numele candidaţilor pe care îi ,,susţinea”. Pentru acest lucru, poliţistul primea 200-300 euro pentru fiecare candidat pe care îl „ajuta” să promoveze examenul. „Una dintre modalităţile prin care bărbatul din Olteniţa recruta persoanele doritoare să promoveze facil şi sigur proba practică a examenului auto consta în recomandarea acestora de către instructorul auto, dintre cursanţii şcolii sale de şoferi”, se precizează într-un comunical al DGA.

Joi, 31 ianuarie, ofiţerii DGA au descins la Serviciul Permise Călăraşi, în urma informaţiilor potrivit cărora mai mulţi candidaţi au obţinut carnetul de conducere pe bani.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate