Șofer reținut după ce a provocat un accident mortal pe DN3A. În ce stare s-a urcat la volan

0
Publicat:

Un bărbat de 55 de ani a fost reținut de polițiștii călărășeni după ce a provocat un accident mortal de circulație. Suspectul se afla la volanul unui vehicul nesemnalizat, era băut și nici nu posedă permis de conducere.

Bărbatul băut a fost reținut FOTO Adevărul

Un  bărbat care circula pe același sens de mers a intrat violent în vehiculul nesemnalizat, după efectuarea unei depășiri.

Polițiștii călărășeni l-au reținut pe șoferul băut pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

La data de 11 ianuarie 2022, în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DN 3A s-a produs un accident rutier.

Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, s-a angajat în depășirea unui autotren, iar la revenirea pe sensul său de mers a intrat în coliziune cu un vehicul nesemnalizat, condus de un bărbat, de 55 de ani.

Echipajele medicale sosite la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul de 65 de ani fiind declarat decedat.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului vehiculului nesemnalizat, rezultatul a fost 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, la data de 13 ianuarie, bărbatul băut a fost reținut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Tragedie și pe DN2, în Ialomița

Un teribil accident petrecut marți după-amiază pe DN2, în localitatea Movilița. Două persoane au fost ucise pe loc după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocar. Din păcate, un bărbat și o femeie au murit pe loc.

La fața locului, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Accidentul rutier s-a produs pe raza localității Movilița, pe DN2, marți, în jurul orei 14.30.  În impact au fost au fost implicate un autoturism, un autocar și 18 persoane.

Conform ISU Ialomița, în sprijinul salvatorilor din Urziceni au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița și un echipaj SAJ Bacău, aflat în trafic. În urma coliziunii au rezultat cinci victime. Două persoane au fost găsite inconștiente, necooperante și încarcerate, iar trei persoane erau conștiente.

Victimele, leziuni incompatibile cu viața

Victimele inconștiente au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul. Victimele conștiente au fost evaluate la locul solicitării, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar celelalte două au refuzat transportul.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026