„Şcoala altfel“, la Muzeul Dunării de Jos. Peste 3.500 de elevi, la ateliere de modelat în lut şi încondeiat ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în fiecare primăvară, Muzeul Dunării de Jos a fost implicat în organizarea programului naţional „Şcoala altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, aflat la a cincea ediţie.



Săptămâna consacrată activităţilor de educaţie nonformală a  constat în organizarea unui program atractiv şi diversificat de activităţi, focalizat pe ”învăţarea altfel” decât în timpul programului şcolar tradiţional.
Astfel, timp de cinci zile pragul Muzeului Dunării de Jos a fost trecut de peste 3.500 de vizitatori, majoritatea fiind elevi de la unităţi de învăţământ din Călăraşi şi satele învecinate, dar şi din Judeţele Ialomiţa, Constanţa sau municipiul Bucureşti.

Pe lângă expoziţiile de bază, “Evoluţia comunităţilor umane la Dunărea de Jos” sau “Gospodăria Ţărănească în Valea Dunării”, au fost deschise cu această ocazie două expoziţii temporare, “Clipe - ceasuri şi pendule” şi “Omul - lutul – lemnul”, expoziţie de recipiente tradiţionale pentru băut.

Secretele meşterilor populari

Atelierul de modelaj în lut, coordonat de Victor Grigore, Elena Paraschiv şi Sorina Nedelcu, atelierul “Să confecţionăm, să ne jucăm”, coordonat de Anişoara Topârceanu, Andreea Parnic şi Roberta Găbudeanu, sau atelierul de încondeiat ouă, coordonat de Virginia Oană, cu participarea meşterilor populari din Bucovina, Aurica şi Marinela Aneci, au fost foarte apreciate de toţi participanţii care au avut ocazia să-şi realizeze propriile lucrări.

“Prin activităţile realizate şi prin numărul mare de participanţi, credem că Muzeul Dunării de Jos a constituit un punct de atracţie important pe harta acestui program. Pentru aceasta vă mulţumim şi vă asigurăm că porţile noastre vor fi întotdeauna deschise”, a precizat Marian Neagu, managerul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Săptămâna porţilor deschise la I.S.U. Pompierii, gazde primitoare pentru toţi copiii care le-au trecut pragul

Creativitate. "Şcoala altfel", expoziţie şi ateliere de lucru la sediul IPJ Călăraşi

"Şcoala altfel". Lecţii de educaţie rutieră, cu probe practice pentru elevi şi demostraţii de la poliţişti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026