Şase persoane, cercetate de poliţişti în dosarul halucinant de sex cu o oaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia cercetează şase persoane în acest dosar FOTO aDEVĂRUL

Şase persoane sunt cercetate de poliţişti, după ce oamenii legii s-au sesizat din oficiu într-un caz şocant privind întreţinerea de raporturi sexuale cu o ovină.

La data de 13 decembrie, poliţiştii din Modelu s-au sesizat din oficiu, ca urmare a postării pe o reţea de socializare a unui videoclip în care apareun bărbat, în timp ce ar fi întreţinut un raport sexual cu o ovină. În cauză au fost continuate cercetările, fiind identificate 6 persoane care au fost prezente la faţa locului.

Conform anchetatorilor, filmarea a fost realizată în vara anului 2019, fiind distribuită pe o reţea de socializare în cursul lunii octombrie 2020. Totodată, s-a stabilit că ovina aparţinea unui bărbat ce era prezent în momentul comiterii faptei. Ulterior la sfârşitul anului 2019, aceasta fiind sacrificată pentru consum propriu.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din comuna Jegălia, judeţul Călărasi, iar pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 25 lit. e) din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.

Faţă de un al doilea bărbat, în vârstă de 19 ani, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de instigarea la rănirea sau schingiuirea animalelor şi violarea vieţii private.

De asemenea, alte 4 persoane prezente în momentul comiterii faptei, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigarea la rănirea sau schingiuirea animalelor.

Vă mai recomandăm şi:

Legătura dintre România şi creierul operaţiunii care l-a compromis pe fostul vicecancelar al Austriei. Anunţul ministrului austriac de Interne

Mărturii de la Revoluţie: „Glonţul cu care am fost rănit era sub 6 mm, doar Securitatea avea aşa ceva”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală