Razie pe calea ferată. Poliţia a verificat 78 de trenuri de marfă într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la transporturi au derulat o acţiune, pe parcursul unei zile, pentru siguranţa transporturilor pe cale ferată, fiind verificate trenuri de marfă şi controlate magazii de piese de schimb, depouri şi revizii. Au fost depistate numeroase nereguli comerciale şi au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale.

La data de 9 decembrie 2019, poliţiştii de la transporturi, sprijiniţi de angajaţi feroviari, au acţionat pentru prevenirea furturilor din vagoanele de mărfuri şi de componente de la mijloacele de material rulant, fiind verificate 78 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată şi 39 în triaje. Pe parcursul acţiunii, a fost depistat un vagon cu nereguli comerciale, fiind întocmit un dosar penal în care s-a început urmărirea penală „in rem”. 

Au fost verificate 196 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 21 de magazii de piese de schimb. Totodată, poliţiştii au efectuat verificări şi la 135 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, fiind efectuate controale şi la 54 de firme de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.

Pe durata activităţilor, poliţiştii au mai întocmit două dosare penale, în care sunt cercetate 4 persoane şi au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.725 de lei.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”