Prognoza meteo: România îngheaţă la temperaturi siberiene. Când se anunţă cel mai frig, unde loveşte valul de ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna autentică loveşte din nou. După câteva zile de viscol cumplit şi ger năprasnic, meteorologii vin cu veşti rele. Vremea nu se îndreaptă, din contră, un val de ninsori pune stăpânire pe toată ţara.


Marţi dimineaţă se aşteaptă cele mai scăzute temperaturi de la începutul iernii până acum, avertizează directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), Florinela Georgescu. Minimele vor ajunge la -28 de grade Celsius, după care ar putea urma alte două zile cu viscol.

“Marţi dimineaţă ar putea fi cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă, vor fi de la -28 la -11 grade Celsius la nivelul întregii ţări. Cele 22 de judeţe aflate sub cod galben de ger vor fi din nou afectate de intensificări ale vântului ce pot depăşi, la rafală, 70-75 km/h. Nu în ultimul rând, ninsoarea nu va înceta, vom mai avea astfel de episoade. Nu în cantităţile care au fost în ultimele 24 de ore, dar va fi posibilă din nou spulberarea şi troienirea zăpezii, asociate şi cu temperaturile deosebit de scăzute.

Indicele de răcire înregistrează valori foarte mari, având în vedere temperaturile foarte scăzute care, asociate cu intensificările mari ale vântului, creaeză un disconfort deosebit de accentuat. Cu formarea unui nou ciclon, posibil în cursul zilei de marţi spre miercuri este posibil să avem din nou fenomen de viscol în partea de sud, sud-est şi est a României”, a anunţat specialistul în meteorologie.

Zăpadă multă în Maramureş

În ianuarie, prima lună a anului 2017, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi sub normalul perioadei local în regiunile nordice şi centrale, iar în restul teritoriului se vor putea situa în apropierea mediei climatologice. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de—2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la 1 grad Celsius, în Banat şi Moldova. În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între—3 şi zero grade.

Cantităţile totale de precipitaţii se vor situa peste media climatologică pe arii extinse în jumătatea de vest a ţării, iar în rest vor fi apropiate de norme. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 33,6 litri/mp pentru luna ianuarie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş — de până la 73 l/mp, Oltenia (până la 57 l/mp), Crişana şi Banat (până la 54 l/mp).

Frig în Transilvania

În februarie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de media climatologică în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor nordice şi centrale, unde se vor putea situa sub media multianuală lunară, de—1 grad Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între—5 şi 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea şi Banat, şi vor fi cuprinse între 0 şi două grade Celsius.

Precipitaţiile vor avea o tendinţă spre excedent, în centru şi, local, în vest, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media climatologică pentru luna februarie este stabilită la 31,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat şi Crişana (până la 50 l/mp), Transilvania şi Muntenia (până la 39 l/mp).

Martie vine cu ploi

Potrivit ANM, în prima lună de primăvară, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—1 grad şi 5 grade Celsius, în Moldova, respectiv până la 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia.

Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii se vor putea situa peste normele climatologice, stabilite prin măsurători la 38,3 l/mp, în cea mai mare parte a regiunilor. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 60 l/mp, în Oltenia la 59 l/mp, iar în Transilvania şi Crişana — până la 54 l/mp şi în Banat, de până la 53 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 24 şi 36 l/mp, iar în Dobrogea între 17 şi 39 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
 

Vă recomandăm şi:

Alertă meteo de vreme rea: cod portocaliu de viscol puternic în Bărăgan

Avertizare de vreme rea. Trei zile de ploi, temperaturi scăzute şi ninsori la munte

Prognoza meteo: vine un nou val de aer polar. Cât de frig se face, unde lovesc ploile, când se anunţă brumă şi ninsori

Prognoza meteo: vreme de coşmar, cât de frig se face. Ce vreme se anunţă până la sfârşitul toamnei, unde va fi cel mai cald

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere