Povestea orfanului care a ajuns director la casa de copii. Mama l-a părăsit la 7 luni şi a urmat o viaţă de chinuri, din care a ieşit învingător
0Mihai Ghebrea (40 de ani) a fost abandonat de mamă la 7 luni. Aşa a ajuns în orfelinat, acolo unde a luptat enorm pentru a-şi depăşi condiţia. 40 de ani mai târziu este jurist şi s-a întors în acelaşi mediu în care a copilărit, dar din altă postură: a fost numit director la Casa de Copii Pinocchio din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea.
Femeia care l-a părăsit avea pe atunci 18 ani şi părinţii ei nu au acceptat situaţia de a avea „un copil din flori“. „Mama lucra la un combinat din Râmnicu Vâlcea şi plătea lunar costurile pentru întreţinerea mea la creşa cu program prelungit din oraş. Câteva luni a plătit pentru mine, apoi într-o vineri nu a mai apărut să mă ia. La scurt timp am fost trimis într-un orfelinat, din zona Nord din Râmnicu Vâlcea. Când am crescut am tot căutat informaţii despre familia mea, dar în zadar. La vârsta de 35 ani m-a contactat cineva care s-a dat drept mătuşa mea, dar de fapt era mama. Nu o judec, nu-i cer nimic. Mi-a povestit că a încercat să mă găsească, dar i s-a spus că am murit de pneumonie şi atunci a renunţat“, povesteşte Mihai Ghebrea.
În casa de copii a trăit 26 de ani. „Cele mai grele momente au fost când cei mari ne abuzau sub toate formele. Dar cel mai neplăcut era când te obligau să cerşeşti. Dacă le făceai rost de bani, erai scutit de bătaie şi abuzuri. Mult timp, eu şi colegii mei, unii abuzaţi mult mai mult decât mine, nu aveam acces la gustare sau cadouri. Era cumplit! Abia aşteptam să plec la şcoală, pentru că acolo nu eram abuzaţi şi chiar eram printre primii elevi. Ne întreceam cu copiii din familie la învăţătură. Am învăţat la Şcoala Generală Nr. 2 (n.r. - actuala I.G. Duca), unde am deţinut pentru un an funcţia de comandant adjunct pe şcoală. Cel mai greu după ore era atunci când îi vedeam pe colegii mei că îi aşteaptă părinţii, iar pe noi nu ne aştepta decât încolonatul şi mersul spre căminul, unde nu am mai fi vrut să revenim. Dar nu aveam ce face“, explică Mihai Ghebrea.
În ceea ce priveşte întâlnirea cu mama lui, Mihai îşi mai aminteşte: „Eu i-am zis că nu-mi plac glumele şi am vorbit dur cu acea femeie. Imediat ea şi-a dat seama că eu sunt cel pe care îl căuta şi a recunoscut că e mama mea. Am rămas blocat şi i-am zis că deja depăşeşte orice limită a bunului simţ. Au urmat ore de convorbiri la telefon şi ea m-a convins că e mama, după ce mi-a dat detalii despre viaţa mea pe care nu le ştia oricine. Ţinem legătura, ne-am şi văzut faţă în faţă, dar nu am niciun sentiment de ataşament faţă de ea”, povesteşte Mihai Ghebrea. Deşi nu a mai încercat să dea de el, femeia nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu a mai avut copii. Mihai are fraţi din partea tatălui, cu care ţine legătura, însă pe acesta nu l-a cunoscut, a murit în urmă cu mulţi ani.
Bărbatul are studii universitare absolvite în Drept şi Pedagogie, dar şi cu master în Management organizaţional. La începutul acestui an a fost numit director la casa de copii, o casă de tip familial, unde trăiesc 20 de suflete. „Încerc să fac tot ceea ce mie mi-a lipsit când eram în cămin. Cu anumite condiţii: copiii să înveţe şi să fie respectuoşi unii cu alţii şi cu angajaţii. Organizez excursii, ieşiri de socializare, bibliotecă, cinema, fast food, teatru, patinoar“, spune Mihai. Ataşat de copii, pentru că ştie cel mai bine ce înseamnă lipsa dragostei părinteşti, îşi dă silinţa pentru a face şederea lor în casa de copii cât mai uşoară. Le dă sfaturi, au o relaţie de prietenie şi se consideră unul de-al lor.
Oamenii care i-au definit existenţa
Destinul însă a făcut ca Mihai să întâlnească şi oameni frumoşi în viaţă, persoane sufletiste de care s-a ataşat şi care l-au sprijinit pentru a-şi face un rost. O mamă de suflet are la Mangalia. Este o fostă profesoară, aflată la pensie, care a trăit mulţi ani în Suedia. Printr-o întâmplare fericită, Mihai a ajuns să corespondeze cu ea, iar ambiţia şi tenacitatea băiatului au impresionat-o şi a decis să-l ajute. L-a sprijinit cu fonduri pentru a-şi continua studiile şi i-a fost mereu alături atunci când a fost impas, sfătuindu-l şi încurajându-l pentru a depăşi greutăţile.
„Fără ea nu aş fi reuşit, mi-a fost întotdeauna aproape şi n-aş reuşi niciodată să-i fiu îndeajuns de recunoscător. Dumnezeu mi-a scos în cale mulţi oameni dragi care m-au definit ca om, care mi-au spus o vorbă bună şi care m-au încurajat să-mi urmez visul. Am fost mereu motivat de ideea de a arăta celor din jur că se poate şi chiar dacă sunt din orfelinat am capacitatea de a mă descurca singur. În plus, când eram mic îmi doream foarte mult să devin procuror sau judecător să-i pot pedepsi pe toţi cei care ne-au făcut rău“, spune tânărul.
Pentru mama biologică, ajuns acum la vârsta maturităţii, Mihai Ghebrea spune că nu are niciun mesaj special. “Deja i-am transmis destule. Îi doresc să fie fericită şi sănătoasă. Evident că mă îngrijorează când are o problemă, de orice natură, dar atât. Pe mama adoptivă o consider ca mama mea, pentru că m-a crescut şi m-a susţinut, atât financiar, cât şi moral. Nu puteam face studiile fără suportul ei”, spune Mihai Ghebrea.
Ca să reuşească în viaţă a făcut de toate: a început să lucreze de la 17 ani fiind, pe rând, şofer la un ziar vâlcean, reporter la un post de radio, referent cu probleme specifice orfanilor la Primăria Râmnicului şi în prezent lucrează la D.G.A.S.P.C. Vâlcea, fiind numit director, la începutul acestui an, la Casa Pinocchio-Băbeni. “Am o relaţie bună cu toţi colegii şi şefii mei, iar seriozitatea şi implicarea cred că m-au recomandat pentru acest post. Colaborez foarte bine şi cu Consiliul Judeţean Vâlcea, iar Constanin Rădulescu, preşedintele CJ, este deschis proiectelor, ne susţine în tot ceea ce facem”, spune tânărul. Mihai Ghebrea este, din 1998, preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii .