Pacientul dispărut din spital în pijama şi papuci a fost găsit mort. Bătrânul s-a înecat în lacul Jirlău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghiţa Dumitru din comuna Vlad Ţepeş a murit în mod misterios Foto:IPJ Călăraşi

Bătrânul care a dispărut din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, duminică seară, a fost găsit mort. Din păcate, se pare, că  acesta s-a înecat în canalul Jirlău, aflat în apropierea unităţii medicale.


Internat din cauza unei bronşite, pensionarul a plecat din unitatea medicală, pe 29 noiembrie, fără ca cineva să-l observe. Poliţia a deschis acum o anchetă de moarte suspectă, iar conducerea spitalului face verificări pentru a se stabili cine se face vinovat de dispariţia pacientului.

„În urma activităţilor de căutare întreprinse de poliţişti, în dimineaţa de 3 decembrie 2015, Ghiţă Dumitru, de 72 ani, din comuna Vlad Ţepeş, a fost găsit decedat în apa canalului Jirlău din municipiul Călăraşi. La examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate semne de violenţă”, a anunşat subcomisar de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Călăraşi în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, cercetările fiind continuate împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Fiul bărbatului a venit şi a recunoscut trupul neînsufleţit, iar acum familia se pregăteşte de înmormântare.

De pe 29 noiembrie nu l-a mai văzut nimeni

Pensionarul, în vârstă de 72 de ani, a fugit de sub nasul cadrelor medicale, în pijamale şi papuci. De duminică, 29 noiembrie, nimeni nu a mai ştiut nimic de el. Imediat cum au sesizat dispariţia bărbatului, originar din comuna Vlad Ţepeş, reprezentanţii spitalului au alertat poliţiştii. Bătrânul fusese internat în urmă cu câteva zile pentru probleme pulmonare şi nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple.

Dispariţia lui Ghiţă Dumitru a fost sesizată de un doctor din cadrul unităţii medicale, în seara de 29 noiembrie. Bărbatul ar fi părăsit salonul în care se afla internat în jurul orei 18.00 şi nu a mai revenit. Imediat după sesizarea dispariţiei, poliţiştii l-au pus în urmărire naţională şi au început căutările. Ghiţă Dumitru nu suferea de boli psihice şi, se pare, că nici în familie nu avea probleme. Nimeni nu-şi poate explica gestul său. Deocamdată, nu se ştie dacă a căzut accidental în apă sau a intrat cu intenţie pentru a se sinucide.
 

Vă recomandăm şi:

În noaptea în care a dispărut bunicuţa de 82 de ani, a mai murit un bărbat în Spitalul Tractorul

Rezultatul necropsiei: Bunicuţa lăsată să plece singură de la Spitalul Tractorul a murit îngheţată

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort