personal medical - ultimele știri
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va rămâne fără bani în ultimul trimestru din 2024, potrivit președintei CNAS, Valeria Herdea.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că Guvernul va acorda sprijin pentru ca serviciul de ambulanțe să beneficieze de noi mijloace de intervenție, de resursa umană, precum și de adaptarea cadrului legislativ.
Consilierul prezidenţial s-a referit la Raportul regional „Sănătatea şi forţa de muncă de îngrijire în Europa”, care prezintă 10 direcţii de intervenţie.
Un incendiu a izbucnit în această seară la Spitalul din Sighetu Marmaţiei. Mai mult pacienţi şi personal medical de la Primiri Urgenţe au fost evacuaţi.
Personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu care a fost detaşat pentru a se ocupa de tratarea bolnavilor de COVID-19 revine de la 1 aprilie pe posturile ocupate anterior.
Brandul ucrainean MillaNova, cunoscut pentru rochiile decadente de mireasă, produce acum ţinute pentru soldaţii şi personalul medicali din ţară, în timp ce Rusia continuă să lanseze atacuri brutale, scrie CNN.
Federaţia Sanitas solicită parlamentarilor să urgenteze procedurile pentru reglementarea menţinerii în sistemul medical a angajaţilor care au contract de muncă încadrat pe perioadă determinată în pandemie, adăugând că, fără aceştia spitalele se vor c...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri că se caută o soluţie pentru testarea sistematică a întregului personal medical atunci când vine la serviciu, deoarece au apărut focare de infectare cu COVID în câteva spitale din ţară.
Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat, luni, că una dintre temerile legate de valul 5 al pandemiei este aceea că ar putea să existe probleme în asigurarea continuităţii activităţii medicale. Mahler a precizat că institutu...
Federaţia Sanitas a acuzat că personalul medical şi cel de asistenţă socială din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state membre ale UE.
O dezbatere publică legată de oportunitatea construirii unui spital municipal în Piteşti a arătat, printre altele, că dincolo de insuficienţa unităţilor spitaliceşti la nivel local, există o problemă şi mai mare: deficitul de medici. Toate acestea, p...
Fostul ministru USR al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, îi reproşează premierului interimar, Florin Cîţu, că „se joacă de-a rotativa cu PSD”, lăsând personalul medical fără salarii, în lipsa unei rectificări bugetare, dacă statul nu va avea un Guvern cu put...
Personalul din mai multe spitale din Germania a intrat marţi în grevă, cerând majorarea salariilor. La protest participă angajaţi din landurile Renania de Nord-Westfalia, Bavaria, Saxonia, Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Schleswig-Holstein, relat...
Medic-şef amendat pentru că un pacient a fost ignorat ore
în şir de personalul medical de la Urgenţe
Sancţiunea vine după ce un bărbat s-a plâns că ar fi fost ignorat timp de două ore, deşi avea, în opinia sa, o urgenţă medicală. Omul se înţepase în talpă într-un cui ruginit şi se prezentase la spital pentru a primi vaccinul antitetanos....
SMinistrul Sănătăţii al marii Britanii, Sajid Javid, a spus că cel mai probabil persoanlul din sistemul sănătăţii va fi obligat să se vaccineze anti-COVID-19, scrie Reuters.
O femeie de 100 de ani s-a prezentat la centrul de vaccinare de la Şcoala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad pentru a se vaccina împotriva COVID-19, spre uimirea personalului medical, care a ţinut să o felicite pentru gestul său şi mesa...
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, marţi, că mai mulţi miniştri, în calitate de parlamentari, vor depune o iniţiativă legislativă care are la bază proiectul Ministrului Sănătăţii referitor la vaccinarea sau testarea periodică ...
Noua Zeelandă a anunţat luni că majoritatea personalului medical şi din învăţământ nu va mai putea să-şi exercite activitatea profesională dacă nu se va vaccina împotriva COVID-19, informează AFP. Astfel, medicii şi infirmierii trebuie să facă schema...
Colegiul Medicilor din România avea înregistraţi în baza de date, la jumătatea lunii septembrie, 1.884 de medici cu liberă practică în specialitatea anestezie şi terapie intensivă. Cei mai mulţi dintre ei activează în Capitală, 523, urmată de Cluj cu...
Ministerul Sănătăţii a informat, joi, că au fost alocate peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare anti-COVID.
Şapte-opt asistenţi medicali, infirmiere, brancardieri de la Spitalul Colentina din Capitală au fost diagnosticaţi cu COVID-19, unii fiind asimptomatici, iar câţiva cu simptome uşoare, a declarat pentru News.ro Mihail Daniel Drăguţescu, director medi...
Vaccinarea obligatorie va lăsa Grecia, începând de joi, fără circa 10.000 de cadre medicale din sectorul public, acesta fiind numărul celor care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 şi care vor fi suspendaţi fără plată până când se vor imuniza, c...
Membrii personalului sanitar din Franţa care nu se vor vaccina anti-COVID-19 până la data de 15 septembrie vor fi sancţionaţi,a declarat, joi, premierul francez, Jean Castex. El a justificat această măsură prin creşterea numărului de contagieri în un...
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru ca persoanele care lucrează în sistem şi vin în contact cu pacienţii să fie în totalitate vaccinate anti COVID-19.
Săptămâna aceasta urmează să fie discutată o eventuală hotărâre pentru măsurile care vor fi în vigoare de la 1 august. Între timp, în aşteptarea valului 4, oficialii Ministerului Sănătăţii au constatat că doar puţin peste jumătate din cadrele medical...
Guvernul francez va impune vaccinarea angajaţilor sanitari dacă 80% dintre aceştia nu au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 până în septembrie, relatează AFP.
Avertismentul lansat de ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, potrivit căruia personalul medical care nu se vaccinează anti-COVID va fi obligat să se testeze periodic din fonduri proprii a declanşat riposta sindicatelor. Ele acuză autorităţile că vor s...
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat sâmbătă, la Sibiu, că se ia în calcul impunerea testării periodice pentru personalul medical nevaccinat, iar costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte. „Nu putem obliga şi nici nu est...
Guvernul britanic are în vedere impunerea vaccinării obligatorii anti-COVID-19 a personalului medical. Măsura ar putea fi luată în încercarea de a stopa infecţiile din mediul spitalicesc.
Managerul Institutului „Marius Nasta” Beatrice Mahler afirmă că legislaţia este învechită şi nu permite angajarea de personal suficient în secţiile ATI, unde pacienţii au nevoie de îngrijire permanentă.
Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, sâmbătă seară, că, în perioada 1 ianuarie – 11 aprilie, s-au confirmat 2.481 de cazuri de coronavirus la personal sanitar, iar 81.3% dintre cei infectaţi nu primiseră încă nicio doză de vaccin. Până în 12 ...
Liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu, susţine că epuizarea personalului medical este o problemă mai mare decât găsirea de noi paturi la ATI pentru bolnavii de Covid, el afirmând că unii angajaţi din spitale sunt la capătul puterilor şi clachează.
În semn de respect pentru munca depusă în perioada pandemiei de SARS-CoV-2, conducerea Filarmonicii Piteşti a luat hotărârea ca personalul medical să aibă acces gratuit la concerte....
Raed Arafat, afirmă că România a pierdut foarte mult personal medical tânăr atunci când au fost reduse salariile medicilor şi se declară sceptic că acest lucru se va repeta. El cataloghează drept "anacronice" examenele pe care medicii, chiar cu exper...
Vlad voiculescu a anunţat, marţi, că un funcţionar din Ministerul Sănătăţii este de vină că personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit nici după adoptarea bugetului. „Trebuia să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită”, a afirmat...
Jandarmii au intervenit la Unitatea de Primiri Urgenţe din Galaţi, unde un bărbat ameninţa şi înjura doctorii şi asistentele. Individul, cunoscut cu probleme psihice, a fost internat la Psihiatrie....
Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vacinarea împotriva COVID-19 înformează într-un comunicat că, în etapa I, au fost imunizate până acum 67,5% din personal. Etapa I va continua până la finalul lunii ianuarie. Astăzi, debuteaz...
Vaccinarea anti-COVID-19 a cadrelor medicale din judeţul Călăraşi a început în ultima zi a anului 2020 şi a continuat în primele două zile din 2021. În cele 3 zile au fost administrate 150 doze de vaccin personalului sanitar doar la Centrul de vaccin...
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, sâmbătă seară, că din 4 ianuarie vor începe activitatea de vaccinare 90% dintre cele 270 de centre de vaccinare din Româna şi ar trebui să se ajungă la 20.000 de persoane va...
Luni, 4 ianuarie 2021, va începe în judeţul Constanţa faza 1 de vaccinare anti-Covid, mai exact vaccinarea personalului medical.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a propus Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei ca vaccinarea anti-COVID la nivelul judeţului Galaţi să se desfăşoare în 39 de centre.
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi că peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat, cei mai mulţi fiind însă de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, unde procen...
Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care îngrijeşte pacienţii cu COVID-19 a fost majorat, prin OUG şi hotărâre de guvern, până la 85% din salariul de bază, a declarat, sâmbătă, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Guvernul mai acordă ...
Ministerul Sănătăţii anunţă că va modifica legislaţia, astfel încât testelor rapide antigen să poată fi comercializate şi folosite în condiţii adecvate. Ministerul arată că acest tip de teste trebuie efectuate doar de personal medical calificat, pent...
Guvernul ungar a admis că a cumpărat mult prea multe ventilatoare mecanice la începutul acestui an, când a izbucnit primul val al pandemiei de coronavirus, şi acum încearcă să scape de ele, transmite Bloomberg.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că susţine ca întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare şi în anul 2021, transmite Agerpres, citat de Digi24.
Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a declarat că primii care ar trebui să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta va fi disponibil sunt persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical.
Pictura urbană reprezintă, în mod simbolic, lupta cadrelor medicale cu noul coronavirus. Creaţia se întinde pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi.
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat că au aprobat utilizarea de către personalul medical a unui vaccin împotriva COVID-19, aflat încă în fază de testare, relatează AFP.
La 1,3 milioane de lei se ridică valoarea stimulentului primit de cadrele medicale din judeţul Ialomiţa care luptă cu noul coronavirus. Cele mai multe dintre acestea sunt de la spitalul din Feteşti, unitate suport pentru COVID-19.
Guvernul a aprobat, miercuri, o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină, fiind adăugate noi categorii de persoane pentru care se decontează cheltuielile de carantină.
Prima cercetare care a urmărit să vadă în ce măsură s-a făcut imunizarea naturală a persoanelor din România expuse la infecţia cu noul coronavirus a arătat că proporţia este de sub 2%. Astfel, experţii avertizează că până la apariţia unui vaccin efic...
În judeţul Botoşani aproape 400 de oameni se află în carantină. La aceştia se adaugă încă peste 300 de botoşăneni aflaţi în izolare la domiciliu. Vestea bună la Botoşani este că aproape jumătate din cei infectaţi s-au vindecat.
Un adevărat scandal s-a iscat la Botoşani după ce mai multe cadre medicale au cântat alături de pacienţi, toţi infectaţi cu noul coronavirus, un imn al COVID într-un salon de la Secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean Botoşani. Toţi cei implicaţi...
Suma este asigurată de Consiliul Judeţean Galaţi şi este în completarea bugetului suplimentar de 25 de milioane de lei alocat de instituţie pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie şi materiale sanitare, pentru aparatură medicală sau pentru ...
Noi categorii de personal vor primi câte 2.500 de lei din fonduri europene, a informat sâmbătă Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi va primi o donaţie în valoare de aproximativ 312.000 euro de la compania Romgaz pentru acoperirea necesarului de materiale şi aparatură în lupta cu COVID-19.
Aproape 3.500 de membri ai personalului de îngrijire au fost infectaţi cu noul coronavirus în Turcia, iar 24 dintre ei au murit, a anunţat miercuri Uniunea Medicilor din Turcia (TTB), relatează AFP. Turcia vizează o revenire la normal după luna Ramad...
Spitalul Judeţean a devenit un adevărat focar de coroanvirus. Nu mai puţin de 107 medici au fost depistaţi pozitiv la COVID-19. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, au fost depistaţi alţi 14 medici la Spitalul Dorohoi unde trebuiau trataţi pa...