Medic, despre valul 5: „Mai toţi cei pe care îi ştii or să aibă roşu în gât, muci, o tuse mai seacă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Explozia de infectări în valul 5 al pandemiei se va accelera în următoarele săptămâni, iar responsabilitatea la află doar la noi. România a raportat joi, 13 ianuarie, aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 36 de decese. Ce e mai rău, de acum înainte vine, atrage atenţia un medic.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până joi, la ora 10.00, s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 36 de decese, 2 fiind anterioare. Dintre cei 441 pacienţi internaţi la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea. În Bucureşti, incidenţa îmbolnăvirilor a urcat la 3,63, de la 3,32 în urmă cu o zi.

Medicul Gabriel Diaconu avertizează într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare că vom avea şi mai multe cazuri. De luni încolo trecem de 20.000 de îmbolnăviri pe zi şi mai toţi din cei pe care îi cunoaştem se vor infecta:

„Nu suntem la distanţă mai mare de două-trei săptămâni de momentul la care mai toţi cei pe care îi ştii or să aibă roşu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil şi un test pozitiv la COVID.  Meciul sezonului de iarnă cu corona se dă şi cu tine, şi fără tine. Şi de crezi, şi dacă nu crezi. Şi dacă eşti ahtiat după extratereştri antici, şi dacă te-a scârbit complet dihonia vaccinală din ultimii ani. Şi dacă înţelegi ştiinţă, şi dacă te umple de duh sfânt faptul că apa poate curge şi la deal", arată medicul.

Are să fie buba când umplem iar spitalele

Totodată, precizează medicul psihiatru, valul 5 este un extemporal pentru toţi. Depinde de fiecare cum va reuşi să treacă peste această perioadă critică:

„Acesta este extemporalul la istorie de la care - la propriu - nu poţi trage chiulul. Ce-ai aflat, ce-ai învăţat, cum te-ai instruit în aceşti doi ani va face, în bună măsură, diferenţa în următoarele două luni. 

Ce-o mai fi ajuns şi pe la tine, ce te-o mai fi speriat unii sau luat la băşcălie alţii, prea puţin mai contează acum.  Vaxxer sau anti-vaxxer, roşu galben sau albastru, ne-om uita în ochii lipsă ai minusculului agresor din ce în ce mai îndeaproape. Unde va fi buba? Are să fie buba când cohorte întregi de lucrători, unii în domenii esenţiale, vor fi descuamaţi de boală şi ţinuţi acasă de semne sau simptome, lunga izolare sau scurta carantină.  Are să fie buba când iar umplem spitalele, că altele noi între timp n-au avut cum apărea", spune Gabriel Diaconu. 

„Omicron e navă spaţială”

Chiar dacă paturile şi personalul, cu operaţionalizarea ATI şi forţa umană de lucru, sunt triple faţă de momentul 2020, Gabriel Diaconu spune că „Omicron e navă spaţială pe lângă primul model de nou-coronavirus", motiv pentru care îi indeamnă pe cari care încă nu s-au vaccinat, să o facă:

„Dacă e să existe un orizont de argint e că, la Paşte, Hristos va învia din morţi. Dacă e să existe o ironie macabră, e că ceilalţi morţi până acum, sau până atunci, nu. Sunt câteva motive pentru care, cred, nu vei vrea să te grăbeşti să faci odată COVID cu Omicron, să scapi de coşmarul aşteptărilor. Dar poate, cel mai important este că, dacă nu te-ai vaccinat, dacă n-ai trecut anterior prin infecţie, şi totuşi eşti vehement, baţi pumnul în piept, ia priviţi, fraierilor, că nu-i aşa mare nenorocire,  S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte. Cât că poate nici sănătatea nu îţi e chiar atât de bună pe cât o credeai.  Fii cu băgare de seamă. Atât",  a explicat medicul.

Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru în Centrul MindCare. Oferă consultaţii de psihiatrie, în managementul tulburărilor de personalitate de clasa B (borderline, narcisică), tulburarea acuta şi cronică de stres posttraumatic, tulburări psihiatrice asociate bolilor neurologie cronice dizabilitante (boala Parkinson, scleroză multiplă, alte boli demielinizante). Este medic specialist psihiatru, cu supraspecializare în suicidologie şi psihotraumatologie, intervenţie de criză şi gestionarea conflictelor interetnice

 Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum te poţi infecta cu Omicron. Medic: Şansele să intri în contact cu el la un ceai cu prietenii sunt 100%

Ce ştim despre noua variantă Omicron a coronavirusului şi cât de mult ar trebui să ne îngrijoreze

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte