Femeie găsită moartă lângă un lac din județul Călărași. Polițiștii o căutau de o lună

0
Publicat:

O femeia în vârstă de 39 de ani, din satul Sultana, comuna Mânăstirea, a fost descoperită moartă în apropierea unui lac din județul Călărași. Aceasta fusese dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în data de 17 ianuarie, fără a mai reveni.

FOTO: Poliția Română

Sesizarea privind dispariția a fost făcută pe 24 ianuarie la Secția 2 Poliție Rurală Ulmeni de către mama femeii. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că Mina Florentina locuia în concubinaj cu un bărbat din aceeași localitate, care a declarat că nu a mai văzut-o din 16 ianuarie, relatează presa locală.

Conform datelor oficiale, femeia avea aproximativ 1,70 metri înălțime, cântărea în jur de 60 de kilograme și avea constituție atletică. La momentul dispariției purta o bluză gri, pantaloni negri și adidași albaștri. Anchetatorii au mai precizat că aceasta nu deținea telefon mobil și nici conturi pe rețelele de socializare, aspecte care au îngreunat considerabil căutările.

În cadrul operațiunilor de căutare au fost mobilizate mai multe structuri operative – polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră – însă fără rezultat până la data de 19 februarie, când trupul neînsuflețit a fost găsit în zona lacului.

Dosarul penal este instrumentat de procurori, care continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!