Biserică mistuită de foc. Incendiul a fost provocat de aerul condiţionat defect, pagube de 400.000 lei la Gâldău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit rapid, dar focul făcuse deja ravagii FOTO Adevărul

Pompierii militari au acţionat cu patru autospeciale pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale.

Biserica Sf.Nicolae din satul Gâldău, comuna Jegălia, a fost la un pas să se facă scrum într-un incendiu provocat de un aparat de aer condiţionat defect. Deşi au acţionat aproximativ 3 ore, pompierii militari nu au reuşit să salveze lăcaşul de cult. Acoperişul, plfonul din stuf, elemente de mobilier, materiale plastice şi textile s-au transformat în cenuşă.

Acoperişul, primul cuprins de flăcări

Alarma s-a dat luni dimineană, 6 iunie, la ora 03.08. Patru echipaje de pompieri, două din Călăraşi şi două de la Borcea au acţionat la faţa locului mai multe ore pentru stingerea incendiului izbucnit la acoperişul bisericii cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. La sosirea pompierilor, focul se manifesta violent, cu flacără şi fum dens la acoperişul bisericii, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi şi în interiorul lăcaşului de cult, la nivelul materialului lemnos, al mobilierului şi al instalaţiei electrice.

Focul, observat târziu

Conform primelor cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de un aparat electric defect, aparat de aer condiţionat, dar şi din cauza instalaţiei electrice învechite. Pompierii spun că flăcările au fost observate târziu, ceea ce a făcut ca arderea să se extindă cu repeziciune. În urma incendiului au ars: aparatul de aer condiţionat, materiale plastice, materiale textile, cabluri din instalaţia electrică, material izolant, material lemnos şi elemente de mobilier, plafon din stuf şi acoperişul din lemn învelit cu tablă pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la aproximativ 400.000 de lei.      
 

Vă recomandăm şi:

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort