Alertă de vreme rea: precipitaţii, temperaturi scăzute şi viscol la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se schimbă radical de duminică după-amiază, Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) transmiţând în acest sens o informare pentru toată ţara. Astfel, de pe 27 noiembrie, ora 16.00 şi până marţi, 29 noiembrie, ora 23.00, vom avea parte de precipitaţii, vânt puternic, frig şi viscol la munte.

"În intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15...20 l/mp. În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.

În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50...60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii", a anunţat ANM.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Decembrie. Când loveşte frigul arctic şi unde se anunţă lapoviţă, cât de frig se face

Avertizare de vreme rea. Trei zile de ploi, temperaturi scăzute şi ninsori la munte

Prognoza meteo: vine un nou val de aer polar. Cât de frig se face, unde lovesc ploile, când se anunţă brumă şi ninsori

Prognoza meteo: vreme de coşmar, cât de frig se face. Ce vreme se anunţă până la sfârşitul toamnei, unde va fi cel mai cald

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima