Străzi și subsoluri inundate în municipiul Buzău, după o furtună de o oră VIDEO

0
Publicat:

O ploaie torențială care a durat aproape o oră a dat peste cap canalizarea din municipiul Buzău. Pasajul de la ieșire din oraș spre Brăila a fost inundat de puhoaiele de apă revărsate de pe străzile din apropiere.

Circulația a fost întreruptă 30 de minute. FOTO I. Bunilă

Unii dintre șoferii prinși de furtună în trafic au intrat cu mașinile în torenții acumulați sub pod. Câteva autoturisme s-au oprit brusc în mijlocul balții. Au fost nevoiți să-și împingă singuri mașinile.

Buzoienii au primit pe telefoane un mesaj Ro Alert de intensificări ale vântului și ploi torențiale cu caracter de aversă care vor acumula până la 40 de litri pe metrul pătrat.

Subsolul Prefecturii Buzău și o locuință s-au umplut cu apă. De asemenea, au fost mai multe străzi inundate în zona industrială și chiar din centrul orașului, spre disperarea șoferilor dar și a pietonilor.

Imediat ce ploaia s-a potolit, au început apelurile la 112. Pompierii au plecat să scoată apa din subsoluri, iar Compania de Apă a trimis vidanje pentru a curăța gurile de canal care nu mai făceau față.

Instituția Prefectului informează că, în urma ploii, s-au produs infiltrații în subsolul clădirii proprii, dar și la sediul ANAF, precum și la o locuință de pe strada Orizontului din oraș.

Imagini filmate (vezi video) sau fotografii din timpul și imediat după furtună arată că circulația a fost îngreunată din cauza nivelului de apă destul de ridicat.

Una dintre zonele în care apa strânsă pe carosabil a avut zeci de centimetri a fost pe Bulevardul Drăgăicii și pe Bulevardul Industriilor.

Fenomene extreme tot mai dese

Fenomenele extreme, fără precedent, s-au îndesit în ultima vreme în Buzău. O furtună puternică de praf a măturat în primăvară câmpiile din judeţul Buzău, creând senzația că zona este una semideșertică. În cea mai mare parte a Munteniei şi sud-vestul Moldovei, viteza vântului a depăşit la rafală 70 de km/h, iar norii de praf s-au ridicat imenși, pe fondul secetei.

Imaginile cu furtuna de praf au fost surprinse între localităţile buzoiene Pogoanele şi Smeeni, unde şoferii păreau a avea probleme deosebite pe porţiuni mari din DN2C, din cauza vizibilităţii care pe alocuri se apropia de zero.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate