Scandalul tomatelor toxice. Primarul din Glodeanu Sărat apără legumicultorii: „Produc legume sănătoase”

0
Publicat:

Legumicultorii din comuna Glodeanu Sărat, recunoscută ca una dintre cele mai importante zone de producție legumicolă din România, resping acuzațiile conform cărora roșiile din sere și solarii ar fi forțate să se coacă mai repede cu ajutorul substanțelor chimice interzise în țară.

Legumicultorii din Glodeanu Sărat spun că tomatele lor sunt sănătoase FOTO Iulian Bunilă

Potrivit acestora, calitatea produselor lor este atestată de contractele încheiate cu importante lanțuri de magazine din România.

Declarațiile legumicultorilor din Glodeanu Sărat survin după ce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a anunțat că doi bărbați, din satul Pitulicea, comuna Glodeanu Sărat, sunt suspectați că au comercializat legume tratate cu substanțe toxice interzise în țară.

Primarul comunei Glodeanu Sărat a emis un comunicat de presă, marți, în care a reafirmat faptul că produsele obținute în sere și solarii respectă în totalitate normele de siguranță alimentară. Această declarație vine după o întâlnire cu legumicultorii din zonă.

„În cele patru sate ale comunei Glodeanu Sărat sunt sute de legumicultori oneşti, cu conştiinţă, care produc de zeci de ani legume sănătoase şi de calitate, în spaţii protejate, încălzite în sezonul rece. Producătorii cu suprafeţe importante au contracte cu supermaketuri bine-cunoscute din ţară, dovada faptului că legumele sunt sănătoase fiind faptul că acestea sunt verificate din punct de vedere fito-sanitar, în laboratoare avizate”, transmite primarul comunei Glodeanu Sărat, Neculai Stoica, printr-un comunicat de presă.

Afirmaţiile conform cărora legumele ar fi tratate excesiv nu sunt probate, susține primarul Neculai Stoica, legumele testate de autorităţile cu competenţe în domeniu neidentificând astfel de cazuri.

„Legumele din Glodeanu Sărat, în special roşiile, s-au bucurat de-a lungul timpului de aprecierea consumatorilor, fiind foarte căutate, gustoase şi sănătoase", se arată în comunicatul transmis de primarul comunei Glodeanu Sărat, Neculai Stoica.

Legumicultorii afirmă că oamenii pot cumpăra cu încredere legumele produse la Glodeanu Sărat, iar folosirea substanţelor toxice nu este o practică în zonă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!