Scandal politico-imobiliar la Buzău, pe tema anexării comunei natale a primarului la municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Toma a programat referendumul pentru luna octombrie

Primarul Buzăului organizează la toamnă un referendum pentru unirea comunei natale, Ţinteşti, cu municipiul reşedinţă de judeţ. În demersul său lansat recent, Constantin Toma pare neclintit de criticile adversarilor cum că ar avea interese prin această fuziune.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Referendumului pentru modificarea hotarelor municipiului Buzău şi comunei Ţinteşti, în sensul unirii celor două entităţi administrative. 

Constantin Toma spune că  referendumul în care locuitorii Buzăului şi cei ai comunei Ţinteşti vor fi întrebaţi la urne dacă sunt de acord cu unirea celor două administraţii va avea loc, cel mai probabil, în prima duminică din octombrie.

Proiectul care prevede anexarea comunei Ţinteşti de oraş ar urma să fie lansat în dezbatere publică, pentru a se expune argumentele pentru care municipalitatea consideră că este necesară această comasare. 

”E adevărat, este comuna în care m-am născut şi am crescut, dar din punct de vedere geografic, strategic, este cea mai bună variantă. Buzăul nu mai are terenuri, nu mai are unde să se dezvolte”, spune Constantin Toma.

Dacă această modificare administrativ-teritorială va avea succes, spune Toma, Buzăul poate deveni cel mai mare centru logistic din sud-estul României, având în vedere poziţia geostrategică, realizarea autostrăzii A7, a drumului expres Buzău – Brăila, precum şi înfiinţarea unui aeroport civil la Boboc.

Răspunsul primarului Constantin Toma la criticile stârnite de proiectul alipirii comunei Ţinteşti la municipiul Buzău

Reacţiile adversarilor politici nu au întârziat să apară iar cele mai multe dintre ele pomenesc despre eventuale interese personale ale primarului prin această fuziune. 

Intens criticat deoarece pentru unirea cu municipiul Buzău a ales Ţinteştiul, comuna sa natală, primarul Constantin Toma se jură că în spatele demersului său nu există nici un interes ascuns.

”Noi suntem patru copii la părinţi, două surori şi doi fraţi. Tradiţia la Ţinteşti este ca cel mai mic să fie moştenit. Ne-am dus la notariat cu fratele meu şi cu sora mea, Victoriţa, şi am dat totul pentru sora mea, Ileana, care este mai mică decât mine cu 18 ani. Deci, nu am niciun metru pătrat la Ţinteşti”, declară primarul Constantin Toma.

Alţii membri ai Opoziţiei combat proiectul cu argumente tehnice. ”Între Buzău şi «cartierul» Ţinteşti va exista o autostradă. Circulaţia între acest «cartier» şi restul oraşului va fi foarte dificilă, dacă nu cumva se vor construi poduri sau tuneluri peste sau pe sub autostradă. Adică investiţii foarte mari pe care Buzăul nu şi le permite (…)”, susţine Cătălin Avramescu, preşedintele PNŢCD Buzău.

Edilul-şef al Buzăului susţine că alipirea comunei de la sud de municipiu este absolut necesară, pentru că oraşul nu mai are terenuri pentru a se dezvolta, iar comasarea cu Ţinteşti, care are doar  4.500 de locuitori, va face ca suprafaţa oraşului aproape să se dubleze.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Cercetătorii buzoieni au creat usturoiul Benone, cu gust dulce, acrişor şi iute. Legumicultorul care l-a comandat este fan Benone Sinulescu, rapsodul Buzăului

Afacerea bio a unei americance din Munţii Buzăului, care asigură finanţarea unui cămin de copii

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor