Prazul cu gust de usturoi. Face parte din flora spontană, iar cercetătorii speră să impună planta în ferme și grădini

0
Publicat:

Un soi de praz cu gust de usturoi este studiat de cercetătorii buzoieni de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV). Planta a fost descoperită în flora spontană din Pădurea Crâng, cel mai mare parc din Buzău, iar de cinci ani este studiată. Potrivit cercetătorilor buzoieni, planta este rezistentă la dăunători și are un potențial ridicat de producție.

Prazul cu gust de usturoi crește în flora spontană. FOTO I. Bunilă

Planta descoperită în parcul buzoian este o specie sălbatică de praz, dar care poate fi confundat ușor cu usturoiul. Crește și acum în flora spontană din pădure și poate fi întâlnită la tot pasul.

„Aici avem o plăntuță de praz sălbatic pe care l-am întâlnit numai aici în Codrii Vlăsiei. Frunzele prazului miros și au gust de usturoi, chiar dacă planta provine din altă familie botanică”, ne arată cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău.

Pădurea Crâng, unde a fost descoperită această plantă, reprezintă ultima bucată păstrată din Codrii Vlăsiei, o pădure deasă care acoperea actualul teritoriu al municipiului Buzău. Cercetătorii buzoieni au început să studieze mai atent această plantă în urmă cu cinci ani.

„Ce am determinat până acum e că este o plantă sălbatică, endemică, cu o aromă puternică de usturoi, dar care este înregistrat ca praz”, explică cercetătorul Costel Vânătoru.

Echipa care studiază această plantă nu a reușit să-i afle deocamdată vechimea. Ar putea avea câteva sute de ani de când crește în această zonă. Asta, pentru că planta este rezistență la boli și dăunători, iar în pădure a găsit un sol propice.

„Ne-a atras atenția  faptul că este o plantă rustică. Aceasta nu este atacată de agenții patogeni specifici speciei și practic este mai rezistentă. Având în vedere că face parte din arealul de biodiversitate al pădurii seculare Crâng se pare probabil că este de zeci de ani, dacă nu de sute de ani aici”, precizează Bianca Mușat, cercetător în cadrul BRGV Buzău.

Cercetătorii buzoieni din cadrul Băncii de Resurse Genetice Vegetale vor să înmatriculeze această plantă ca fiind genotip specific românesc. O vor prezenta în premieră la un important congres european de horticultură.

Prazul cu gust de usturoi nu este singura descoperire importantă pe care cercetătorii Băncii de Gene au făcut-o în pădurea Crâng. Tot aici există și un soi unic de lalea sălbatică, soi care nu mai crește nicăieri în țară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie