Planta minune readusă din sălbăticie și transformată într-o ispită culinară de cercetătorii de la Banca de Gene din Buzău
0O plantă ignorată de mulți poate fi o soluţie pentru adaptarea la schimbările climatice şi creşterea rezistenţei la trecerile bruște de la cald la frig. Vorbim despre măcriș, plantă care crește în flora spontană, în special în fâneţele din zonele de deal şi munte.
Cercetătorii buzoieni de la Banca de Resurse Vegetale Genetice (BRGV) Buzău au în lucru peste 20 de varietăți de măcriș care poate fi cultivat în grădini. Frunzele de măcriş au gust acrişor, acid, răcoritor şi uşor astringent în special frunzele mature, asemănător lămâii, caracteristica fiind conferită de contractaia ridicată în vitamica C.
Măcrișul are ca zonă de origine Europa şi zona Asiei de Nord, fiind cultivat în prezent şi în America de Nord. În perioada Evului Mediu, această plantă era prezentă ca o legumă de bază în culturile legumicole din întreaga Europă, fiind cultivată de asemenea de către vechii egipteni, greci şi romani.
„Treptat, cultura acestei plante a fost înlocuită de alte specii asemănătoare măcrişului, ajungând ca în prezent cultura acestuia să nu mai fie răspândită, ci mai mult să fie recoltata dintre plantele care cresc în flora spontană în zonele de deal şi de munte, sau cultivate pe suprafeţe mici, în sistem gospodăresc, pentru consumul frunzelor, utilizate în prepararea diferitelor salate, ciorbe şi alte preparate”, explică specialiștii horticultorii BRGV care studiază această plantă.
Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, în România, măcrişul se cultivă şi se consumă pe arii restrânse, nefiind exploatat potenţialul real al plantei. Această plantă se găsește sub diverse varietati însă, şi în flora spontană, în special în fâneţele din zonele de deal şi munte, fiind o specie rustică, ce prezintă plasticitate ecologică.
„Acest lucru demonstrează faptul că poate fi o soluţie pentru adaptarea la schimbările climatice şi creşterea rezistenţei la stresul termo-hidric. Rusticitatea plantei este dovedită şi de faptul că partea vegetativă rezistă şi peste iarnă în condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre”, precizează cercetătorul Costel Vânătoru (foto jos).
Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău deţine peste 24 de varietăți de măcriș, dintre care cinci sunt stabilizate genetic. G1 este primul soi stabilizat genetic obţinut în România la BRGV Buzău şi propus spre omologare şi brevetare sub denumirea provizorie de „Lord”.
„Soiul a fost obținut folosind resurse genetice endemice ce provin din pajiștile bogate în biodiversitate vegetală de la baza masivului Penteleu, fiind cunoscut ca cel mai înalt vârf muntos al Judeţului Buzău”, spune cercetătorul buzoian.
Măcrişul produce masă vegetativă eşalonat pe tot parcursul verii, până la venirea îngheţului. Frunzele de măcriş au gust acrişor, acid, răcoritor şi uşor astringent. În special frunzele mature seamănă la gust cu lămâia, caracteristica fiind conferită de vitamica C în concentrație mare.
Măcrișul se consumă în diferite salate de primăvară, adăugat în iaurturi, sub formă de piure alături de legume sau carne, în ciorbe, tocănițe, sosuri, cu brânză, ouă, dressing-uri şi marinade. Frunzele se pot usca pentru a fi utilizate în extrasezon.
Toate părţile vegetative şi seminţele de măcriș pot fi consumate. Florile se pot găti și ele sau pot fi consumate ca garnitură proaspătă. Rădăcina se usucă, se macină şi se poate adăuga în diferite preparate iar seminţele se consumă crude sau uscate, putând fi măcinate şi amestecate cu alte făinuri, în vederea obţinerii diferitelor aluaturi.