Grindina cât oul de găină a spart parbrize și țigla de pe case, în câteva localități din județul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grindină cât oul de găină a căzut, marți seară, în mai multe localități din apropierea municipiului Buzău. În Poșta Câlnău, bucățile de gheață au produs pagube uriașe. Inclusiv autoturismele localnicilor au suferit avarii.

Grindina cât oul a produs pagube serioase. SURSA Buzău Meteo Original

Localitățile de câmpie ale județului Buzău au fost, marți seară, sub avertizare cod portocaliu de ploi și vijelii. Au fost semnalate fenomene meteo extreme, precum vijelii puternice, căderi de grindină și cantități importante de apă.

În satul Găvănești, comuna Săgeata, a căzut grindină în cantități mari. Fotografiile și clipurile postate de localnici pe Facebook arată cum grindina căzută a acoperit solul în scurt timp.

La Poșta Câlnău, au fost înregistrate cele mai mari distrugeri. Imaginile surprinse de localnici surprind parbrize sparte, curți răvășite de furtună, cioburi de țiglă și grămezi de gheață acumulate pe bătătură.

Pe alocuri, în satele comunei Poșta Câlnău, bucățile de gheață căzute din cer au atins dimensiunile oului de găină, așa cu poate observa în postarea Mariei Irina Diacu (foto jos).

Bucățile de gheață au atins dimensiunea unui ou. SURSA Buzau Meteo Original

Și la munte a căzut grindină. La Plaiul Nucului, în comuna Lopătari, un strat gros de gheață s-a depus pe sol.

La ora 20.47, a fost emis și mesaj Ro-Alert prin care populția municipiului Buzău a fost îndemnată să se adăpostească pe durata episodului de vijelie cu rafale de peste 70 de km/h, grindină și frecvente descărcări electrice.

Curțile au fost răvășite de rafalele puternice. SURSA Meteo Buzau Original

Luni, o ploaie torențială care a durat aproape o oră a dat peste cap canalizarea din municipiul Buzău. Pasajul de la ieșire din oraș spre Brăila a fost inundat de puhoaiele de apă revărsate de pe străzile din apropiere.

Subsolul Prefecturii Buzău și o locuință s-au umplut cu apă. De asemenea, au fost mai multe străzi inundate în zona industrială și chiar din centrul orașului, spre disperarea șoferilor dar și a pietonilor.

Fenomene extreme tot mai dese

Fenomenele extreme, fără precedent, s-au îndesit în ultima vreme în Buzău. O furtună puternică de praf a măturat în primăvară câmpiile din judeţul Buzău, creând senzația că zona este una semideșertică. În cea mai mare parte a Munteniei şi sud-vestul Moldovei, viteza vântului a depăşit la rafală 70 de km/h, iar norii de praf s-au ridicat imenși, pe fondul secetei.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile