Vântul puternic a dărâmat crucile din cimitirul comunei buzoiene Padina VIDEO

0
0
cruci

O vijelie de numai câteva minute a pus la pământ zeci de cruci din cimitir şi a dărâmat mai multe ziduri şi acoperişuri, în comuna Padina, judeţul Buzău. Oamenii spun că nu au mai trăit aşa ceva niciodată. Vijelia s-a produs miercuri seară, după o zi caniculară, în care temperaturile au ajuns la 38 de grade Celsius la umbră.

Vântul iscat din senin a pus la pământ gardurile şi a dărâmat acoperişurile. 

Daniela Gârbă începuse să îşi construiască o locuinţă, însă nu a mai apucat să o termine.

"Începusem să-mi construiesc o casă în urmă cu un an dar acum trebuie să o luăm de la capăt. Vântul ne-a dărâmat toţi pereţii", ne-a declarat Daniela Gârbă.

Rafalele puternice au zburat şi câteva acoperişuri ale caselor. Oamenii spun că au trăit momente de groază pe timpul furtunii.

"Pe mine m-a prins în magazie şi am crezut că se dărâmă tot din cauza vântului. M-am speriat cănd am văzut că vântul a luat acoperişul vecinilor. Nu se vedea om cu om din cauza ploii. Şi acum trăim cu frică să nu vină iar", povesteşte speriată o bătrână.

De forţa vântului nu a scăpat nici cimitirul din localitate. Zeci de cruci au fost puse la pământ, spre disperarea oamenilor.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Satul lui Băieşu, la final de poveste. Mai puţin de 40 de suflete rezistă în cătunul dintre dealurile Buzăului VIDEO

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

Mai multe - Buzău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite