De ce se scumpesc roșiile peste măsură. Fermierii spun că de vină ar fi inclusiv un dăunător

0
Publicat:

Tomatele românești se scumpesc într-un ritm alert, acum, la jumătatea toamnei. Până și în Buzău, unde se găsește una dintre cele mai bogate și ieftine piețe agro-alimentare din țară, roșiile autohtone costă opt lei kilogramul. În alte județe, ele depășesc 12 lei kilogramul.

Roșiile costă opt lei în Buzău, dar în țară sunt și 12 lei. FOTO I. Bunilă

Producătorii justifică scumpirile prin faptul că roșiile dispar din grădini mai repede anul acesta.

În piața din Buzău, cele mai scumpe roșii sunt cele românești aduse de la grădinari din sudul județului, un important bazin legumicol al regiunii, unde fermierii beneficiază de subvenții de la stat. Legumicultorii de aici spun că prețul de 7, chiar 8 lei, pe kilogramul de tomate este justificat, deoarece abia le acoperă cheltuielile mari cu producția.

„Eu când am venit prima oară la piață, cu ele, erau 2,5 lei kilogramul. Îmi venea să nu mai vin la piață. Zic, băi, nu mă mai duc cu ele. Benzină scumpă, combustibil de irigat, stropeli, toate sunt scumpe”, declară un producator din județul Buzău. 

Mulți dintre clienții care fac în aceste zile turul pieței se arată indignați de scumpirile care vin în avalanșă. Ei dau vina pe samsari, care ar aduce tomatele din străinătate și le-ar vinde ca și cum ar fi ultimele legume românești. 

„Sunt foarte scumpe, foarte scumpe. Ei zic că sunt românești, dar acuma nu știu cât de românești or fi. Ce să vă spun, e greu, e greu, pentru că și-așa avem pensiile foarte mici”, spune o clientă din Piața Centrală a Buzăului.

Clientă în piețele din Buzău FOTO I. Bunilă

Producătorii justifică scumpirile prin faptul că roșiile autohtone dispar mai repede anul acesta.

„Merită un leu în plus. Decât produse importate, cele autohtone sunt mai bune, au gust. Este foarte bine și ne bucurăm că le găsim în continuare. Am vecini care au solar și știu câtă muncă este, din ianuarie de când le pun sămânța”, spune un cumpărător.  

Piață din Buzău FOTO I. Bunilă

Dacă pe câmp și în grădini, culturile au avut de suferit din cauza secetei, în solarii, fermierii înregistrează pagube din cauza dăunătorilor, în special a insectei denumite „tuta absoluta“. Unii chiar renunță să mai înființeze a doua cultură, în vară, care rodește acum.

„Tuta face prăpăd acum și majoritatea evită să pună cultura a doua. În cultura a doua de tomate își face ea de cap. Atacul lui a fost întotdeauna dur, dar pe deasupra am avut anul acesta o problemă în plus. Noi, dacă avem combatere prin prădători, am mai adus un tip despre care ni s-a spus că atacă în zece minute larvele de tuta, însă ne-a atacat și ceilalți prădători. A fost o greșeală de la ei, nu de la noi”, spune Mircea Tatu, fermier.

Fluturele ucigaș, „tuta absoluta“ FOTO I. Bunilă

Tuta absoluta, cunoscută şi ca „fluturele ucigaş”, distruge partea verde a plantei şi este imun la toate insecticidele existente pe piaţă. Acest dăunător foarte agresiv este prezent în toate bazinele legumicole din România. Tomatele sunt cele mai vulnerabile. Fluturii consumă partea verde a vrejului, iar larvele pătrund în roşie şi o strică.

Tomatele culese din grădină sunt pe terminate, spun vânzătorii din piață, care anunță că scumpirile vor continua până când roșia autohtonă va dispărea definitiv de pe tarabe, atât cea produsă în grădină, cât și tomata din solarii, și va fi înlocuită de legumele importate.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!