Contestaţie depusă la Ministerul Educaţiei, după concursul pentru şefia IŞJ Buzău. Ionela Voicu susţine că a fost nedreptăţită de comisia de evaluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionela Voicu susţine că a câştigat concursul pentru şefia IŞJ Buzău

A eşuat şi cea de-a doua încercare a Ministerului Educaţiei de a-l găsi pe cel mai potrivit şef peste Inspectoratul Şcolar Buzău. La concursul de vineri, niciunul dintre cei trei candidaţi nu a întrunit punctajul minim de promovare. Unul dintre candidaţi, Ionela Voicu, susţine că a fost nedreptăţită de comisie, depunctând-o fără niciun temei la proba a treia, cea de prezentare a ofertei manageriale. Luni, Ionela Voicu a depus contestaţie la MEN.

Ministerul Educaţiei a organizat vineri examenul pentru ocuparea postului de inspector general pentru judeţele Buzău, Bacău şi Covasna. În faţa comisiei s-au prezentat din Buzău Geta Burducea, actualul şef al IŞJ, numit cu delegaţie, Dumitru Săndulache şi Ionela Voicu.

După prima probă, cea de de rezolvare pe calculator a unei grile cu întrebări din legislaţie, învăţătoarea Ionela Voicu a obţinut nota 9.25, iar contracandidaţii săi au luat note mai mici. Pentru că a întrunit un punctaj mai mic decât limita de promovare, adică 7, Geta Burducea a ieşit din examen.

La cea de-a doua probă, de evaluare a CV-urilor, în care au mai intrat doar Dumitru Săndulache şi Ionela Voicu, învăţătoarea a fost singura care a primit peste nota 7 şi a intrat în cea de-a treia probă, cea de prezentare a ofertei manageriale, printr-un colocviu cu membrii comisiei. 

Aici, speranţele fostei directoare a şcolii din Cislău s-au năruit. De menţionat că, la primul concurs susţinut de Ionela Voicu pentru şefia inspectoratului şcolar buzoian, aceasta a fost depunctată pentru că ar fi prezentat un proiect copiat de la un alt inspector dintr-un alt judeţ. De data aceasta, ea susţine că a venit cu o lucrare originală şi că a răspuns corect tuturor întrebărilor puse de examinatori.

”Membrii comisiei au fost subiectivi şi consider că meritam notă de promovare, însă au evaluat cum au dorit domniile lor”, ne-a declarat Ionela Voicu.

Aceasta a mers, luni, la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a depune o contestaţie, cu speranţa că o nouă comisie va asculta înregistrarea probei de prezentare a ofertei manageriale şi va analiza obiectiv conţinutul ei. În cazul în care nu va primi un răspuns favorabil după întâmpinarea depusă, Ionela Voicu va fi nevoită să aştepte un nou examen pe care Ministerul Educaţiei este obligat să-l organizeze până la sfârşitul anului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort