Contestaţie depusă la Ministerul Educaţiei, după concursul pentru şefia IŞJ Buzău. Ionela Voicu susţine că a fost nedreptăţită de comisia de evaluare
0A eşuat şi cea de-a doua încercare a Ministerului Educaţiei de a-l găsi pe cel mai potrivit şef peste Inspectoratul Şcolar Buzău. La concursul de vineri, niciunul dintre cei trei candidaţi nu a întrunit punctajul minim de promovare. Unul dintre candidaţi, Ionela Voicu, susţine că a fost nedreptăţită de comisie, depunctând-o fără niciun temei la proba a treia, cea de prezentare a ofertei manageriale. Luni, Ionela Voicu a depus contestaţie la MEN.
Ministerul Educaţiei a organizat vineri examenul pentru ocuparea postului de inspector general pentru judeţele Buzău, Bacău şi Covasna. În faţa comisiei s-au prezentat din Buzău Geta Burducea, actualul şef al IŞJ, numit cu delegaţie, Dumitru Săndulache şi Ionela Voicu.
După prima probă, cea de de rezolvare pe calculator a unei grile cu întrebări din legislaţie, învăţătoarea Ionela Voicu a obţinut nota 9.25, iar contracandidaţii săi au luat note mai mici. Pentru că a întrunit un punctaj mai mic decât limita de promovare, adică 7, Geta Burducea a ieşit din examen.
La cea de-a doua probă, de evaluare a CV-urilor, în care au mai intrat doar Dumitru Săndulache şi Ionela Voicu, învăţătoarea a fost singura care a primit peste nota 7 şi a intrat în cea de-a treia probă, cea de prezentare a ofertei manageriale, printr-un colocviu cu membrii comisiei.
Aici, speranţele fostei directoare a şcolii din Cislău s-au năruit. De menţionat că, la primul concurs susţinut de Ionela Voicu pentru şefia inspectoratului şcolar buzoian, aceasta a fost depunctată pentru că ar fi prezentat un proiect copiat de la un alt inspector dintr-un alt judeţ. De data aceasta, ea susţine că a venit cu o lucrare originală şi că a răspuns corect tuturor întrebărilor puse de examinatori.
”Membrii comisiei au fost subiectivi şi consider că meritam notă de promovare, însă au evaluat cum au dorit domniile lor”, ne-a declarat Ionela Voicu.
Aceasta a mers, luni, la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a depune o contestaţie, cu speranţa că o nouă comisie va asculta înregistrarea probei de prezentare a ofertei manageriale şi va analiza obiectiv conţinutul ei. În cazul în care nu va primi un răspuns favorabil după întâmpinarea depusă, Ionela Voicu va fi nevoită să aştepte un nou examen pe care Ministerul Educaţiei este obligat să-l organizeze până la sfârşitul anului.