Stația de metrou Tudor Arghezi intră în funcțiune săptămâna aceasta. Care va fi intervalul de circulație a trenurilor

0
Publicat:

Stația de metrou Tudor Arghezi de pe Șoseaua Berceni, un nod esențial în rețeaua de transport a Capitalei, se pregătește să intre în funcțiune în perioada imediat următoare.

Stația de metrou Tudor Arghezi devine funcțională Foto Sever Gheorghe

Potrivit unui comunicat de presă, începând de miercuri, această stație, a cărei construcție a fost realizată de la zero de administrația Sectorului 4, va deveni operațională.

Deocamdată, trenurile de metrou vor circula în sistem pendulă între Tudor Arghezi și Berceni, iar ulterior, odată cu finalizarea lucrărilor la sistemul de automatizare, se va realiza preluarea fluxului de călători "în lung", până la stația Pipera.

Într-o primă fază, intervalul de circulație a trenurilor între Berceni și Tudor Arghezi va fi de opt minute, urmând ca acesta să fie redus la patru minute.

Odată cu inaugurarea stației, va fi pusă la dispoziția publicului și o parcare de tip park&ride, cu o capacitate de peste 350 de locuri, destinată să deservească noua stație de metrou.

Investiția în stația de metrou „Tudor Arghezi” se ridică la 50 de milioane de euro, sumă provenită din fonduri nerambursabile. Este o investiție unică în România, construită de o administrație locală.

Noua stație, cu o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, se află între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, cu un traseu total de 1,6 kilometri.

Construită la nivel suprateran și cu un regim de înălțime de P+2E, stația "Tudor Arghezi" dispune de cinci zone de acces pietonal, șapte scări rulante și șapte lifturi pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

În plus, stația este echipată cu un sistem de supraveghere video format din 70 de camere și este prevăzută cu centrale de detecție a incendiilor, alarmă la efracție, precum și cu sisteme de tratare a aerului.

Pentru funcționarea hidranților în caz de incendiu, stația este conectată la două surse de alimentare cu apă, una din rețeaua publică și cealaltă din surse proprii, prin puțuri la mare adâncime.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată