Sorin Oprescu: „Hotelul Concordia va fi salvat, nu va fi demolat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotel Concordia, clădirea în care acum 154 de ani s-a decis Unirea Principatelor Române, poate beneficia de o şansă pentru a fi refăcută. Sorin Oprescu, primarul Capitalei, spune că acum două săptămâni a găsit propietarul imobilului şi este în discuţii cu acesta pentru repunerea clădirii emblematice în circuitul turistic al Bucureştiului.

În urmă cu mai bine de un secol jumătate, la 23 ianuarie 1859, pe Strada Şelari, la numărul 39, se consuma unul dintre cele mai importante moment din istoria României moderne. Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei, reunind astfel, sub cupola Principatelor Unite cele două regiuni.

În zilele noastre, clădirea este într-un stadiu extrem de avansat de degradare, iar gloria vremurilor trecute, când era unul dintre principalele hoteluri ale Bucureştiului, pare să fi dispărut definitiv.

Pentru a atrage atenţia publică în această direcţie, săptămâna trecută a fost organizată o conferinţă de presă în care istorici şi arhitechi, printre care Neagu Djuvara şi Şerban Sturdza, spuneau că o intervenţie a municipalităţii pentru salvarea acestei clădiri este imperativă.

Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei, spune că acest gen de intervenţii ale administraţiei asupra clădirilor de patrimoniu nu a reprezentat niciodată o prioritate, nici pentru fostele guvernări, nici pentru Uniunea Europeană. Cumpărarea imobilului este scoasă din discuţie deoarece banii destinaţi acestor case au fost luaţi acum trei ani de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

„Mie mi-au luat în ultimii trei ani toţi banii de locuinţe sociale şi de cumpărat de clădiri patrimoniale. În 2009 am avut bani, mi i-a tăiat Consiliul (General al Municipiului). Am avut bani pentru trei-patru clădiri. Nu rezolvam problema, dar începeam. Acolo unde am putut să o fac, casa lui Anton Pann, celelalte case care am mai putut, am făcut-o. Şi nu numai asta. Dar e insignifiant faţă de posibilităţile pe care le-aş fi avut... De şase ani stă Curtea Veche respinsă de toţi miticii. (...) În orice caz, clădirea Concordia va fi refăcută, şi nu distrusă”, a spus edilul în cadrul emisiunii Kilometrul 0 de la postul TV Digi 24.  

Referitor la Hotelul Concordia, edilul spune că s-au făcut progrese în relaţia cu propietarul, care doreşte ca imobilul să fie renovat complet. „Clădirea e dată în urmă cu 12 ani, e retrocedată. O persoană particulară, un italian, a cumpărat drepturile procesuale. E pus prin decizia primarului de atunci, în 2001, în posesia ei - domnul Băsescu”, a afirmat edilul.

„Doi ani l-am căutat pe proprietar. Mi l-a găsit ambasada şi se apucă să o renoveze. I-am explicat că doresc, dacă se poate, să îmi lase liberă acea parte, acolo unde s-au purtat discuţiile istorice pentru ca cine doreşte să o vadă, să o vadă în deplinătatea ei fizică”, a mai declarat Oprescu.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile