Restricții de trafic în Pasajul Unirii din Capitală. Când au fost programate

0
Publicat:

Primăria Sectorului 4 a anunțat joi că circulația vehiculelor în Pasajul Unirii va fi restricționată în nopţile de joi spre vineri şi vineri spre sâmbătă, în intervalul orar 23.00 - 05.30, pentru operațiuni de igienizare. 

Zona va fi semnalizată cu balize și garduri direcționale. Foto: Inquam Photos/George Călin (Arhivă)

Circulația tuturor vehiculelor în Pasajul Unirii va fi restricționată în următoarele două nopți, în intervalul orar 23.00 – 05.30, pentru derularea unor operațiuni de igienizare a tunelului rutier. 

Astfel, în noaptea de joi spre vineri, 15 – 16 februarie a.c., activitățile vor fi desfășurate pe sensul de mers dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Piața Universității

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 16-17 februarie a.c., aceleași operațiuni vor fi realizate pe sensul opus, adică dinspre Piața Universității către bulevardul Dimitrie Cantemir”, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 4. 

De asemenea, conform aceluiași comunicat, zona va fi semnalizată cu balize și garduri direcționale. 

Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător, cu balize și garduri direcționale, așa că rugăm conducătorii auto să respecte întocmai semnalizările și indicațiile polițiștilor rutieri, se mai precizează în comunicatul de presă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul