Începe reconstrucția totală a Planșeului Unirii din centrul Capitalei. Ce se întâmplă cu Pasajul Unirii
0Sectorul 4 al Municipiului București dă startul proiectului de reconstrucție totală a Planșeului Unirii, construcția din beton, veche de aproape 100 de ani, care susține o mare parte din Piața Unirii și care, în momentul de față, este încadrată în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile.
Contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția efectivă a lucrărilor, atribuit (în urma unei proceduri de licitație publică, derulată în Sistemul de Achiziții Publice-SICAP și încheiată la finalul anului 2023) unei asocieri de constructori și proiectanți cu renume și cu experiență în realizarea lucrărilor de infrastructură mare, a fost semnat luni, 22 ianuarie, odată cu ordinul de începere pentru activitățile de proiectare, precizează, într-un comunicat, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București
Finanțarea lucrărilor este asigurată încă de anul trecut, de către Guvernul României, care a alocat suma de aproximativ de 800 de milioane de lei, pentru refacerea Planșeului Unirii, acest obiectiv de infrastructură de o importanță strategică pentru București.
33 de luni pentru reconstrucția totală a Planșeului
Potrivit documentelor semnate luni, proiectanții și constructorii au la dispoziție 33 de luni pentru reconstrucția totală a Planșeului.
Nouă luni sunt alocate realizării Proiectului Tehnic, iar celelalte 24 de luni sunt prevăzute pentru execuția efectivă a lucrărilor de refacere, care vor începe în 2025, cât de curând posibil, în prima parte a anului.
Lucrările se vor realiza pe porțiuni, în etape, tocmai pentru a menține circulația auto și pietonală în zona Unirii și pentru a nu bloca centrul orașului, precizează Primăria.
„Marcăm momentul determinant în realizarea acestei lucrări de mare amploare. Este momentul în care am semnat contractul de execuție și am dat ordinul de începere pentru reconstrucția totală a Planșeului Unirii. Începând de astăzi, proiectanții și constructorii au la dispoziție 9 luni pentru realizarea proiectului tehnic și încă 24 de luni pentru construcția efectivă. Șantierul propriu-zis îl vom deschide în prima parte a anului 2025 și vom lucra etapizat, astfel încât traficul rutier să fie cât mai puțin afectat. Pentru siguranța bucureștenilor, ne-am asumat acest proiect, extrem de dificil, din nevoia de responsabilitate și de eficiență pe care oamenii din acest oraș o așteaptă de la cei care trebuie să ofere comunității liniște, normalitate și un trai decent”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă.
Proiectul Tehnic va cuprinde întreaga documentație tehnică prin care se vor dezvolta și detalia toate aspectele privind execuția propriu-zisă a lucrărilor (planuri generale, planuri arhitecturale, planurile structurii de rezistență, planurile instalațiilor, detaliile de execuție etc.) documentație necesară pentru obținerea Autorizației de Construire.
Structura de beton existentă va fi înlocuită
Proiectul tehnic va viza înlocuirea structurii de beton existente (cu o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri, aflată între strada Căldărari și peretele Pasajului Unirii, ce acoperă și dirijează prin subteran râul Dâmboviţa și care a suferit modificări/degradări structurale semnificative în cei peste 80 de ani de existență), cu una nouă, modernă și performantă, potrivit Primăriei.
Noua structură este gândită răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița și care să elimine deficiențele grave identificate în urma expertizelor tehnice efectuate în cursul anului trecut și anume:
· armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor;
· grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune;
· grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistențā puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi;
· beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător efectuate cu ocazia diverselor intervenții la planșeu;
· degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete.
În cele nouă luni, specialiștii trebuie să întocmească un Plan de Management al Traficului, care să permită, ulterior, execuția efectivă a lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii în condiții optime, cu respectarea termenelor și a legislației în vigoare dar și a asigurării circulației auto și pietonale în zonă.
Vor fi proiectate și lucrările necesare pentru consolidarea Pasajului Unirii
În baza contractului anterior menționat, vor fi proiectate și lucrările necesare pentru consolidarea Pasajului Unirii, încadrat, de asemenea, tot în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile. Soluția specialiștilor, ce urmează a fi proiectată și, ulterior, implementată va avea în vedere reabilitarea structurii de rezistență a acestuia, prin cămășuirea și armarea pereților existenți.
De la luarea în administrare, în aprilie 2022, Pasajul Unirii a fost pus în siguranță în cadrul primei etape a lucrărilor de consolidare a acestui obiectiv de infrastructură, folosit zilnic de peste 60.000 de autoturisme. Astfel, a fost înlăturat pericolul ca bucăți de beton din plafonul tunelului rutier să se mai desprindă și să cadă peste autoturismele care circulau prin pasaj, prin îmbrăcarea pereților cu peste 3.000 de panouri metalice.
Elementele montate deja în Pasajul Unirii vor fi demontate, conservate și reașezate apoi pe pozițiile actuale
Constructorii au izolat infiltrațiile de la nivelul carosabilului, și au închis, pe cât posibil, fisurile din pereții interiori ai pasajului, prin injectarea unor mortare speciale.
Pentru a crește vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat, bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri, și 150 de proiectoare (pe rampă).
Tunelul rutier a fost dotat și cu un performant sistem de ventilație, compus din 60 de ventilatoare, pentru evacuarea de îndată a noxelor și a fumului, cu două defibrilatoare automate pentru situații de urgență, precum și cu amplificatoare pentru semnalul de telefonie mobilă.
Elementele amintite, componente montate deja în Pasajul Unirii urmează a fi demontate odată cu debutul lucrărilor de consolidare, conservate și reașezate pe pozițiile actuale, după ce constructorii vor finaliza acest proiect, asigură administrația locală.
„Totodată, în cadrul lucrărilor mai sus menționate, întreaga zonă de suprafață din Piața Unirii va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative, care să transforme arealul într-un reper urban pentru București, cât mai atractiv, atât din punct de vedere al interacțiunii sociale și al petrecerii timpului liber, cât și turistic”, mai precizează Primăria Sectorului 4 al Municipiului București.