Procesiune romano-catolică de Florii în Bucureşti. La ce oră începe și pe ce traseu se desfășoară. Recomandările Brigăzii Rutiere

0
0
Publicat:

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează duminică, 29 martie 2026, tradiționala procesiune de Florii în centrul Capitalei, eveniment la care sunt așteptați credincioși, persoane consacrate și preoți din parohiile romano-catolice din București și din împrejurimi.

Procesiune de Florii la catolici. FOTO: Facebook / Biserica „Sfânta Maria a Harurilor” - Bărăția

„Pentru a celebra sărbătoarea Floriilor în Biserica Catolică de rit latin, duminică, 29 martie 2026, la Bucureşti va avea loc tradiţionala Procesiune de Florii organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, la care vor lua parte credincioşi, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din Bucureşti şi împrejurimi”, anunţă organizatorii.

Potrivit organizatorilor, procesiunea va începe la ora 14:45, din Piața Fericitul Vladimir Ghika, situată lângă Biserica Franceză Sacré Coeur, unde va avea loc sfințirea tradiționalelor ramuri. De aici, participanții vor porni pe traseul: Strada Cpt. Demetriade – Bulevardul Aviatorilor – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Strada General Berthelot, urmând să ajungă la Catedrala Sfântul Iosif.

În jurul orei 16:00, la catedrală va fi celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

„Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioşilor pe străzile oraşului – şi deschide Săptămâna Sfântă, care face amintirea Pătimirii lui Cristos şi culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului”, arată Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti.

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă restricţii de trafic

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că vor fi instituite restricții de circulație în funcție de desfășurarea evenimentului. Astfel, între orele 14:30 și 15:00 va avea loc adunarea participanților în zona Bisericii Franceze, iar între 15:00 și 16:00 se va desfășura procesiunea pe traseul stabilit.

Circulația va fi restricționată pe Strada Cpt. Demetriade, între Bd. Aviatorilor și Str. Emil Pangratti, în intervalul 14:30 – 15:30, precum și pe banda I de circulație de pe Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, pe sensul de deplasare al participanților. Restricții vor fi aplicate și pe străzile care intersectează traseul, precum și pe Strada General Berthelot, în funcție de momentul în care participanții vor ajunge la catedrală.

Participanții la procesiune se vor deplasa pe prima bandă de circulație, în sensul de mers, iar polițiștii rutieri vor asigura măsuri pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță de siguranță și să respecte indicațiile agenților de circulație, evitând oprirea sau staționarea în zonele nepermise. Pietonii sunt sfătuiți să folosească doar trotuarele, să traverseze prin locurile marcate și doar la culoarea verde a semaforului, după ce se asigură că pot face acest lucru în siguranță.