Primarul Sectorului 4 s-a întâlnit cu trimisul special al SUA: Metrou și Planșeul Unirii pe agenda discuțiilor

0
0
Publicat:

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat pe Facebook că a avut recent o întâlnire cu Paolo Zampolli, trimisul special al Statelor Unite pentru parteneriate globale. Discuțiile au vizat investițiile strategice din Sectorul 4, printre care extinderea rețelei de metrou și refacerea Planșeului Unirii.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și Paolo Zampolli. FOTO: Facebook

„Acest dialog a reconfirmat importanța comunităților din care facem parte, precum și valorile comune care definesc națiunile noastre: democrația, libertatea și respectul pentru istorie, educație și cultură. În contextul actual, aceste repere devin cu atât mai relevante”, a scris Băluță pe Facebook.

Primarul a adăugat că discuțiile au inclus și posibilitatea dezvoltării proiectelor culturale comune, dedicate atât generației prezente, cât și celor viitoare. „Voi reveni în perioada următoare cu detalii suplimentare privind aceste inițiative”, a precizat el.