Poliția Capitalei face precizări după apariția informațiilor potrivit cărora Monica Tatoiu ar fi fost agresată în prezența polițiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliția Capitalei anunță că informațiile potrivit cărora Monicăi Tatoiu „i-au fost adresate injurii și a fost agresată în prezența polițiștilor”, pe o stradă din Sectorul 1, sunt false.

FOTO: Arhivă

„Am fost scuipată şi ameninţată în still mafiot pentru că am încercat să opresc o nuntă tradiţională de romi în buricul Capitalei în faţa poliţiei. Cu maşini de sute de mii de euro parcate ilegal pe toate străzile. Dispreţ total faţă de lege şi poliţie”, a susţinut Tatoiu.

Cu toate acestea, potrivit autorităților, vineri, 12 septembrie, polițiști din cadrul Secției 2 de Poliție a Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că este tulburată ordinea și liniștea publică, pe o stradă din Sectorul 1.

Sosiți la fața locului, polițiștii au intervenit pentru a preveni escaladarea unui conflict și pentru a restabili ordinea publică.

Potrivit acestora, femeia ar fi intervenit înainte de sosirea echipajului, solicitând oprirea unei nunți organizate în familie, în curtea privată a unor persoane, pe motiv că deranja liniștea locatarilor din zonă.

Polițiștii precizează că femeia a intrat în curte fără consimțământul gazdelor, solicitând oprirea evenimentului. Cu toate acestea, proprietarii nu au formulat plângere penală.

„Astfel, polițiștii din cadrul Secției 2, împreună cu polițiști ai Brigăzii Rutiere au acționat în zonă, iar în urma solicitărilor făcute de poliție mașinile parcate neregulamentar au fost mutate, proprietarii conformându-se imediat.

De asemenea, în urma intervenției au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Nu au fost înregistrate alte incidente sau fapte care să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni”, transmite Poliția Capitalei într-un comunicat.

Autoritățile mai precizează că femeia nu a adus la cunoștința polițiștilor, în momentul intervenției, faptul că ar fi fost amenințată, și nici nu a depus plângere în acest sens. Așadar, „afirmațiile din spațiul public, la adresa autorităților, sunt nefondate și nu reflectă realitatea faptică a incidentului.”

„Poliția a intervenit prompt și a aplicat măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare.

Reamintim că orice cetățean are dreptul de a se adresa instituțiilor statului atunci când consideră că i-au fost încălcate drepturile, însă acțiunile directe împotriva altor cetățeni, fără temei legal, pot escalada nejustificat și pot perturba ordinea publică.

Poliția Capitalei are ca misiune menținerea ordinii și siguranței publice și intervine pentru protejarea persoanelor și prevenirea oricăror conflicte”, încheie sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor