Gândaci, tăvi uzate, cu urme de rugină, produse depozitate pe podea, găsite de Protecţia Consumatorilor la trei brutării din Sectorul 5 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ANPC

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Bucureşti au găsit, în urma unor controale făcute la trei firme de panificaţie din Sectorul 5, materii prime depozitate în condiţii improprii, gândaci, tăvi pentru copt uzate, cu urme de arsură şi rugină, dar şi produse de panificaţie depozitate direct pe paviment.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), comisari din cadrul CPCMB au făcut, joi, trei acţiuni de control la operatorii economici: SC Semiluna Pan SRL cu punctul de lucru în şoseaua Sălaj nr. 249, Mattipan Prosper SRl, cu punctul de lucru în str. Nedeleanu Ion nr. 1 şi Le Pain Finno SRl. Controlul a venit după sesizarea Primăriei Sectorului 5.

Astfel, au fost constatate următoarele abateri:

- navete cu strat gros de praf şi făina, uzate, depreciate;

- drojdie depozitată fără respectarea regimului termic impus de producător;

- materie primă: preparate din carne şi unt fără elemente de identificare şi data limită de consum;

- tăvi pentru coacere cu grad avansat de uzură, strat gros de arsură şi grăsime, rugină; 

- informarea la locul de comercializare asupra ingredientelor folosite în procesul de fabricaţie a produselor: folosire de specialitate prezentată ca brânză şi preparat cu aromă de gouda prezentat ca produs pe bază de grăsimi vegetale: caşcaval;

- lipsa Informării sau informarea incompletă a consumatorilor cu privire la ingredientele cu potenţial alergen;

- prezenţa unor insecte vii (gândaci);

- lipsa elemente componente ale tavanului în spaţiul de depozitare;

-prezenţa unor şuruburi ruginite utilizate la îmbinarea panourilor de compartimentare, prezenţa aglomerărilor de materie prima (făină) pe pardoseală;

- proceduri de igienizare în spaţiul de producţie, cu flexul având ataşat o perie de sârmă;

- depozitare produse de panificaţie şi materii prime direct pe paviment, precum şi colectarea reziduurilor solide şi a resturilor alimentare în saci de rafie sau hârtie, fata de recipiente etanşe cu capac, uşor igienizabile, aşa cum este prevăzut în OMS 976/1998; 

- utilizare de bureţi de sârmă şi ustensile de bucătarie neprofesionale şi neigienizate corespunzător; 

- spaţii frigorifice şi agregate total neigienizate, depreciate, cu urme de uzură şi rugină; 

- mijloc de măsurare (cântar) fără verificare metrologică; 

- lipsa de autorizaţii de funcţionare (primărie, DSV).

Conform ANPC, firmele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 35.000 de lei şi un avertisment şi a fost dispusă măsura de oprire definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiente, fiind vorba despre 148 de kilograme de produse, în valoare de 835 de lei.

Totodată, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru societatea Mattipan Prosper S.R.L., precum şi oprirea temporară, până la remedierea deficienţelor, a spaţiilor de depozitare pentru societatea Le Pain Finno.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”