Cum vor circula trenurile de metrou în noaptea de Înviere. Fără lumânări sau candele aprinse în subteran

0
Publicat:

Metrorex anunță că în noaptea de Înviere, trenurile de metrou vor fi în circulație între orele 23:00 – 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute, și între orele 1:00 – 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute. Aceste ajustări ale programului sunt parte din măsurile speciale pentru zilele libere, potrivit informațiilor furnizate de Metrorex.

Circulația la metrou între 1-6 mai- Foto Arhiva

În perioada 1 – 6 mai, trenurile de metrou vor opera pe toate magistralele, urmând programul prevăzut pentru zilele de weekend și sărbători legale, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.  

În noaptea de Înviere, 4/5 mai 2024, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 - 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.

Dacă se observă un flux mai mare de călători, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pentru a asigura un transport eficient și confortabil. 

Menţionăm că accesul în metrou cu foc deschis (lumânări aprinse, candele aprinse, etc) este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite”, adaugă compania Metrorex. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!