Cât costă extinderea Magistralei 6 de metrou până la Aeroportul Henri Coandă. Contractul semnat de Metrorex

0
Publicat:

Metrorex a anunțat semnarea contractului pentru realizarea lucrărilor de extindere a rețelei de metrou către Aeroportul Internațional Henri Coandă, în cadrul proiectului „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”.

Noua linie de metrou va fi gata în decembrie 2027. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Contractul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei (fără TVA), a fost atribuit Asocierii Somet S.A., Salcef S.p.A., Theda Mar Design S.R.L., TIAB S.A., UTI Construction and Facility Management S.A. și Altimate S.A.

De asemenea, contractul a fost atribuit prin procedura de licitație deschisă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”.

Durata de execuție a proiectului este de 44 de luni și include activități de proiectare, execuție, avizare și lucrări conexe. Conform Metrorex, noua magistrală va facilita conectivitatea între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, contribuind la reducerea traficului rutier și la optimizarea timpilor de călătorie.

„Semnarea acestui contract reprezintă un pas important în dezvoltarea unei rețele de metrou moderne și eficiente. Proiectul „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”, va răspunde uneia dintre cele mai importante nevoi ale cetățenilor: conectivitatea între cea mai importantă poartă feroviară, gara București Nord, și cel mai important aeroport din țară, Aeroportul Internațional Henri Coandă”, declară Mariana Miclăuș, director general Metrorex într-un comunicat de presă.

Proiectul va include lucrări de arhitectură, instalarea căii de rulare, precum și montarea sistemelor electromecanice și de curenți slabi.

„În cadrul acestui contract, cu un impact direct asupra confortului și eficienței transportului public din zona București-Ilfov, vor fi realizate lucrări de arhitectură, cale de rulare, dar și instalarea sistemelor electromecanice și de curenți slabi. Proiectul Magistrala 6 este un proiect complex, ce va înlesni deplasarea a mii de călători, reducând semnificativ timpii de călătorie și contribuind la diminuarea congestionării traficului rutier”, se menționează în comunicat.

Începute în februarie 2024, lucrările la viitoarea linie de metrou spre Aeroportul Henri Coandă sunt în desfășurare. Ruta 1 Mai - Otopeni va avea în total 12 trenuri, o lungime de 14,2 kilometri și 12 stații de metrou.

Linia de metrou ce va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni trebuie finalizată până în decembrie 2027.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor