97 de milioane de euro, costuri pentru 16 trenuri noi de metrou. „Dunărea“ este prima garnitură care a ajuns în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe trenuri de metrou urmeză să ajungă în Capitală în următoarea perioadă, iar primul dintre acestea, botezat Dunărea, s-a oprit la Bucureşti joi seară. Imediat după ce va fi supus mai multor teste, noul tren va circula pe liniile subterane din Capitală.

În total, 16 garnituri vor fi înlocuite cu trenuri noi de metrou, după cum a declarat, pentru „Adevărul“, Aurel Radu, directorul Metrorex. „Este vorba despre un proces de modernizare în care am intrat şi în care vom încerca uşor-uşor să înlocuim toate trenurile pe care le avem acum“, spune bărbatul. 

Dunărea, primul nou tren care a ajuns joi seară în Bucureşti, este produs de compania spaniolă CAF şi are o capacitate de transport de 1.202 locuri, măsurând 114 metri. Totodată, noua garnitură are locuri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru transportul bicicletelor.

Dintre cele 16 noi trenuri de metrou care vor ajunge în Capitală, doar cinci vor deveni funcţionale în decursul anului viitor, iar costurile pentru achiziţionarea tuturor garniturilor se ridică la 97 de milioane de euro, fără TVA, după cum a precizat directorul Metrorex. Acesta a mai spus că o parte din sumă este suportată chiar de companie, în timp ce alţi bani vin din împrumuturi BEI.

Pe aceeaşi temă:

Filofteia, a doua cârtiţă care sapă metroul din Drumul Taberei, va ajunge în staţia Orizont cu şase zile mai târziu din cauza unei defecţiuni

Metroul către Otopeni, tot mai aproape. Când vor începe lucrările

34 de ani de la inaugurarea metroului bucureştean: de la ordinele cuplului ceauşist, la săpatul cu târnăcopul şi până la cârtiţele de 240 de tone

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €