Trotinetele de închiriat, în vogă la Brașov. Vehiculele, interzise în marile orașe din Europa

0
Publicat:

În timp ce orașe precum Paris sau Barcelona au interzis trotinetele electrice de închiriat, la Brașov o firmă a scos câteva sute pe străzi și alta așteaptă unda verde pentru alte 900 de vehicule.

Trotinete electrice de închiriat FOTO gadget.ro

Una din cele două firme care au închiriat trotinete electrice anul trecut la Brașov a revenit deja cu vehicule pe străzile din oraș. Trecătorii au putut vedea deja de ceva vreme câteva sue de trotinete, iar, dacă va fi acceptată și solicitarea celei de a doua firme, alte 900 de asemenea vehicule vor circula prin oraș.

Avem un regulament valabil care prevede exact cum se desfășoară această activitate de închiriere, unde se pot depozita aceste trotinete, ce reguli trebuie să respecte atât furnizorul, cât și cei care le utilizează. Sperăm ca anul acesta să nu ne mai confruntăm cu problemele cu care ne-am confruntat anul trecut”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Pietonii se cam tem de trotinete, deoarece acestea ajung de multe ori pe trotuar, printre trecători și circulă cu viteză mare.

E periculos, într-adevăr, dar, în afară de niște inconștienți, sunt binevenite, că se mișcă oamenii”, a spus un bărbat.

E cam periculos pentru pietoni. Merg cu viteză, ca copiii. Că sunt copii foarte mulți care le folosesc”, a spus o femeie mai în vârstă.

Ar fi bine să se interzică trotinetele de închiriat pentru că n-ar mai fi atâta risc pentru copii. Dacă ar fi piste separate față de trotuar, să fie clar pe unde pot circula, ar fi altceva”, a spus un bunic ieșit la plimbare cu nepoțeii. 

Reguli pentru trotinete

Polițiștii amintesc câteva dintre regulile de bază în cazul celor care circulă cu trotineta electrică.

Conducătorul trotinetei electrice trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Casca de protecție este obligatorie pentru codnucătorii cu vârsta sub 16 ani. Trotineta electrică este utilizată pentru transportul unei singute persoane, iar conducătorii acestora sunt obligați să aibă aspra loc actul de identitate. Reamintim faptul că trotinetele electrice se conduc numai în aliniament, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete, iar în lipsa pistei de biciclete circulația este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 de kilometri la oră”, a precizat agentul șef principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov.

Numărul trotinetelor de închiriat crește la Brașov într-un moment în care orașe europene precum Paris sau Barcelona au interzis închirierea acestor mijloace de transport ca urmare a lipsei de disciplină a celor care le conduc. Trotinetele proprietate personală pot fi conduse în continuare, dar tot mai multe orașe refuză creșterea numărului lor prin închiriere.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile