Primăria Brașov, amendată pentru că nu colectează selectiv. Cât de departe este de țintele asumate

0
Publicat:

România și-a asumat că recicleze jumătate din deșeuri, iar în acest moment nu reciclează nici măcar o zecime. Din acest motiv, primăriile sunt sancționate de Garda de Mediu și plătesc mereu amenzi consistente.

Ecoinsulă pentru colectarea selectivă a deșeurilor FOTO Primăria Brașov

Primăria Brașov a fost amendată de Garda de Mediu cu 15.000 de lei pentru că nu a atins ținta pentru colectarea selectivă. Municipalitatea a contestat decizia (pentru nerespectarea unor elemente de procedură), însă primarul Allen Coliban spune că situații similare se regăsesc în cele mai multe localități din România.

România are, ca țară, această problemă majoră pentru că noi ar trebui să fim undeva la 50% grad de reciclare și suntem undeva la sub 10%. Administrațiile locale preiau aceste obligații date de la nivel legislativ și plătim amenzi toate administrațiile locale din România”, a precizat primarul Allen Coliban.

Pentru ca primăria să nu mai fie amendată, soluția pe termen scurt la Brașov este implementarea de ecoinsule, în opinia edilului șef al Brașovului. Situația în ce privește colectarea selectivă s-ar putea îmbunătăți în viitorul apropiat, potrivit primarului Allen Coliban.

Avem 70 de ecoinsule în implementare de la bugetul local, am aplicat pentru 275 de ecoinsule pe PNRR, în apelul deschis în toamna aceasta. Avem un proiect de a extinde acest număr în cel de al doilea apel, care urmează a fi lansat de către Ministerul Mediului în această lună, astfel încât,d e la cele 345 de ecoinsule pe care le avem până acum – fie depuse pentru finanțare, fie în implementare, fie instalate – să ajungem undeva înspre 500 de ecoinsule, astfel încât să acoperim toate platformele din zonele de locuințe colective din Brașov, cele pe care le avem noi în administrare”, a adăugat primarul Allen Coliban.

În paralel, operatorii de salubritate din oraș vor avea, prin contract, ținte pentru colectarea selectivă, prevăzute prin contractul ce va fi scos la licitație în următorul an. Primarul Allen Coliban spune că Primăria Brașov face investiții pentru colectarea selectivă, dar și firmele de salubritate vor trebui să facă la fel.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani