Mii de semnatari ai petiției pentru repunerea în funcție a vicepreședintelui Protecției Copilului. Protest „funerar” anunțat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost copil abandonat a inițiat o petiție în care solicită repunerea în funcție a lui Vișinel Balan la Protecția Drepturilor Copilului. Aproape 4.000 de persoane au semnat deja petiția.

Tinerii instituționalizați îl sprijină pe Vișinel Balan FOTO Cosmin Olteanu

Cea mai puternică voce ridicată din rândul copiilor instituționalizați, Vișinel Balan, a fost demis recent din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Demiterea sa a stârnit un val de nemulțumire, în special în rândul copiilor abandonați.

Aceștia a inițiat o petiție prin care solicită repunerea în funcție a celui care i-a reprezentat și din calitatea de președinte al Consiliului Tinerilor Instituționalizați. Inițiatorii petiției au trimis și o scrisoare premierului, în care îi cer să reconsidere poziția față de cel pe care îl consideră reprezentantul intereselor copiilor.

„Prin această scrisoare, noi, semnatarii petiției adresate dumneavoastră, vă cerem sprijinul pentru renumirea lui Vișinel Costel Balan în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, se precizează în scrisoare.

Demis pentru că a vrut să miște lucrurile

Inițiatorii au motivat și demersul lor și au scris ce cred ei despre motivele pentru care a fost demis Vișinel Balan.

Demiterea sa a fost cauzată de apropierea sa față de societatea civilă în detrimentul instituției și a procedurilor, militarea în vederea desființării centrelor de plasament și faptul că acesta a ținut să se deplaseze în toată țara în control. Acesta a cerut anchetarea tuturor cazurilor de abuzuri sexuale din centrele rezidențiale și asistența maternală, lucru care a deranjat conducerea instituției și a servit drept încă un motiv pentru demiterea sa. Adopțiile internaționale au reprezentat o altă dispută care a generat pentru conducerea instituției să îl dorească pe Vișinel Balan dat afară”, se mai spune în document.

Vișinel Balan spune că nu se aștepta la o susținere atât de puternică. „Ne gândeam că petiția va fi semnată de cel mult 500 de persoane. Deja numărul semnatarilor se apropie de 4.000, dintre care mai bine de un sfert sunt tineri abandonați. De altfel, inițiator al petiției este tot un tânăr abandonat”, a spus fost vicepreședinte al Autorității.

Zeci de mii de copii morți

Vișinel Balan spune că, din 1990, au murit peste 30.000 de copii instituționalizați, fie în timp ce se aflau sub protecția statului, fie după ce au părăsit sistemul.

„Pe 13 aprilie, în Joia Mare, vom face un protest funerar (cu sicrie), la care estimăm că vor participa aproximativ 1.000 de persoane. Vrem să atragem atenția asupra copiilor care s-au sinucis și care mor din incompetența și nepăsarea noastră. Au murit atât de mulți pentru că nu interesează pe nimeni”, a mai arătat Vișinel Balan.

Fostul vicepreședinte consideră că acțiunea de demitere a sa a pornit de la un interviu pe care l-a acordat și în care a declarat că a cerut conducerii instituției să înceapă o anchetă în urma sinuciderii unui copil, însă nimeni nu a făcut vreun pas. De asemenea, Vișinel Balan crede că a deranjat și prin susținerea reluării adopțiilor internaționale. El spune că faptul că România nu permite adopțiile internationale, așa cum s-a angajat, demonstrează că mentalitatea în sistem este cea din 1990 și nu din 2023.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein