Lecția de luptă împotriva consumului de droguri predată tinerilor de un polițist brașovean

0
Publicat:

Polițistul brașovean Daniel Zontea a organizat o întâlnire în care foști consumatori le-au vorbit tinerilor despre droguri: Poveștile au impresionat audiența care a fost mult peste capacitatea sălii

Polițistul Daniel Zontea a organizat un eveniment antidrog cu prezență uriașîă FOTO Ioan Buciumar

Când te trezești în fiecare dimineață cu gândul că în acea zi vei fi mai bun la muncă decât până atunci și te gândești tot timpul ce ai de făcut pentru ca activitatea ta să conteze, rezultatele nu se lasă așteptate. Din această categorie pare să facă parte agent șef principal Daniel Zontea, cel care nu se mulțumește doar cu bifarea altor 8 ore de muncă.

De la sfârșitul verii, problema consumului de droguri în România a ajuns tot mai mult în atenția părinților și nu numai. Poliția Română desfășoară de mai mulți ani activități de prevenție, însă fără un impact asupra consumatorilor sau a potențialilor consumatori de substanțe interzise.

Să împarți pliante și să schimbi două, trei vorbe cu tinerii este o activitate necesară de prevenție, însă cu rezultate destul de slabe. Daniel Zontea și-a spus, însă, că trebuie să treacă la nivelul următor, dacă dorește să facă prevenție cu adevărat. Astfel, el a organizat o întâlnire la care a invitat și câțiva specialiști, dar cei mai importanți speaker-i au fost tineri care, în trecut, au fost consumatori de droguri.

Emoțiile trăite, povestite de foști consumatori

Poveștile de viață ale acestora sunt mult mai bine receptate de tineri, iar aceasta s-a văzut și din faptul că sala a fost neîncăpătoare, deși evenimentul a fost organizat în Aula Sergiu Chiriacescu a Universității Transilvania, una cu o capacitate de mai multe sute de locuri.

Prin vară v-am scris, dacă vă amintiți, că vreau să mă implic într-un proiect despre consumul de droguri. Atunci am scris aici, pe pagină, că îmi doresc să discut cu persoane care au consumat, consumă sau care sunt direct legate de acest fenomen al consumului de substanțe interzise. Unii ați luat-o ca pe o formă polițienească de investigații, însă cei mai mulți dintre voi ați înțeles mesajul că vreau să cunosc și cealaltă latură a drogurilor, nu doar din prisma textului de lege, și mi-ați trimis foarte multe mesaje în privat. Alții chiar ați acceptat să vorbim public, cu identitatea la vedere, pe scenă”, a explicat Daniel Zontea cum a ajuns la organizarea evenimentului.

Așa i-a cunoscut pe Ionuț Sergiu, fost consumator, și pe Imola, persoana care se preocupă ca Sergiu să vă poată împărtăși trăirile sumbre din viața sa. Apoi i-a cunoscut pe Andrei Ștefan și pe Alexei, tineri cu un trecut și cu povești impresionante, iar mai târziu s-a întâlnit cu Mihnea, poreclit Hao, fost consumator care acum este student la psihologie și îi ajută pe alții să scape de dependență.

Echipa a devenit completă

Hao i l-a recomandat pe Radu, un sportiv care nu a avut tangență cu drogurile, dar îi învață pe tineri cum să trăiască sănătos conform principiului „Mens sana, in corpore sano”. S-a format o echipă totul era gata, dar lipsea un element esențial: banii. Un părinte care a vrut să rămână anonim i-a scăpat de această grijă, așa că vineri, 17 noiembrie, toți s-au strâns la Brașov și le-au vorbit tinerilor.

Andrei Ștefan a povestit că a început să consume droguri la 13 ani. Are un frate mai mare cu trei ani și acesta își injecta heroină, împreună cu alți doi prieteni. Ca să arate că și el este la fel ca băieții mari, nici măcar nu s-a uitat când i-a fost injectată prima doză, deoarece avea teamă de ace.

Andrei a explicat că este foarte greu să oprești noii consumatori să continue, spunându-le ce periculoase sunt drogurile.

Să-i spui unui începător că drogurile sunt rele nu face decât să-l pierzi

Dacă vii și îi spui unui adolescent de 15, 16 ani că drogurile sunt rele, iar persoana respectivă este la prima, a doua experiență de drog și n-a experimentat nicio consecință, tu îi vei nega realitatea. Se va uita la tine și se va întreba cine ești de îi spui că drogurile sunt rele, când el experimentează ceva fain”, a explicat Andrei Ștefan.

Bărbatul ajuns la 37 de ani a renunțat la consumul de droguri de 11 ani și acum îi ajută pe alții să scape de acest flagel care lui Andrei i-a răpit nu mai puțin de 11 prieteni, i-a distrus ambii frați și a dus la moartea mamei sale. În clasa a X-a nu a mai putut continua școala și și-a zis că îngheață anul și va continua școala după ce se va sătura de droguri. Acum, la 37 de ani este în clasa a XII-a, pentru că își dorește să facă o facultate.

Andrei a organizat și un scurt role-play. Două fete de clasa a VII-a au urcat pe scenă. Andrei le-a spus că se întâmplă să le placă de un băiat din clasa a IX-a și merg la o petrecere unde este și acesta, care până atunci nu a avut ochi pentru ele. Dintr-o dată, tânărul le vede și, fără să le adreseze un cuvânt, le întinde joint-ul din care tocmai trăsese un fum.

Prezentările, urmărite cu sufletul la gură

Presiunea asupra fetelor este uriașă, deoarece acestea erau îndrăgostite în secret de băiat și le este foarte greu să-l refuze. Andrei le-a explicat că, de foarte multe ori, așa începe consumul de droguri. El le-a dat și soluția ieșirii dintr-o astfel de situație: să găsească un motiv pentru care să plece din acel loc chiar în acel moment.

Toți tinerii care au urcat pe scenă au avut povești impresionante. Evenimentul creat de Daniel Zontea i-a ținut cu sufletul la gură pe toți cei prezenți din primul până în ultimul minut și, cu siguranță, îi poate ajuta pe cei care se gândeau să încerce drogurile sau își doresc să scape de dependența de droguri.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”