Infracțiuni de natură sexuală, investigate în două zile consecutive de procurorii din Brașov

0
Publicat:

Procurorii brașoveni au investigat în două zile consecutive două cazuri grave de viol, una dintre victime fiind o copilă de 12 ani, iar cealaltă o tânără violată în incinta casei de pariuri în care lucra. În ambele cazuri, presupușii agresori au fost prinși, iar acum se află după gratii.

Tânără de 19 ani violată de un bărbat de 35 de ani FOTO Adevărul

Două violuri anchetează procurorii brașoveni în aceste zile. Cei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov se confruntă cu cazul unei tinere de 19 ani, violată la locul de muncă, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov cercetează un tată vitreg care și-a violat fiica de numai 12 ani.

Un bărbat de 35 de ani din Brașov a zis să-și încerce norocul, în dimineața zilei de marți, 27 septembrie, așa că a mers la o sală de jocuri de noroc de pe strada Zorilor și a așteptat înăuntru până când angajata, în vârstă de 19 ani, a rămas singură.

Când s-a văzut singur cu fata, bărbatul ar fi violat-o, după care ar fi amenințat-o și ar fi fugit cu banii din casierie. Polițiștii l-au căutat câteva ore și au reușit să-l identifice după imaginile de pe camerele de supraveghere. Potrivit procurorilor brașoveni, bărbatul ar fi fugit cu 10.000 de lei din sala de jocuri.

„În data de 28.09.2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin în vârstă de 35 de ani, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol, tâlhărie calificată şi influenţarea declaraţiilor”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Viol urmat de tâlhărie

„Din probatoriul administrat până în prezent, s-a reţinut că, în data de 27.09.2022, în jurul orei 11:00, inculpatul s-a deplasat la o sală de jocuri de pe raza municipiului Braşov şi a pătruns, fără drept, într-o încăpere cu destinaţia de depozit, unde se afla o angajată a societăţii respective, în vârstă de 19 ani, împrejurare cu care a imobilizat-o şi a întreţinut cu aceasta, prin constrângere, raporturi şi acte sexuale”, au mai precizat anchetatorii.

Ulterior, violatorul a profitat de starea de teamă a tinerei și a amenințat-o cu moartea dacă va sesiza organele de poliție, astfel că a reușit să o determine să deschidă sertarul cu încasări, a luat aproximativ 10.000 de lei și a fugit.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști și prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis să îl aresteze preventiv pentru următoarele 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Cazul de a doua zi: minoră violată de tatăl vitreg

La numai o zi după anchetarea unui viol petrecut la o casă de pariuri, procurorii s-au confruntat cu o altă infracțiune de natură sexuală.

În data de 28.09.2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin în vârstă de 50 de ani, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată”, au transmis anchetatorii.

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de aproximativ doi ani, inculpatul, în calitate de tată vitreg, a profitat de ascendentul avut asupra fiicei minore, în vârstă de 12 ani la momentul respectiv, ocazie cu care a atins-o în mod frecvent în zone intime.

Procurorii mai spun că, în cursul anului 2022, în mod repetat, inculpatul a întreţinut acte sexuale orale cu minora. Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, în cursul zilei de 28 septembrie 2022, cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!