Copil pe trotinetă, pierdut de tatăl său în Brașov. Cum l-au găsit polițiștii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 10 ani din Brașov a mers împreună cu tatăl său la un spital. Minorul s-a mai plimbat prin zonă cu trotineta, s-a îndepărtat și nu a mai găsit drumul înapoi. Polițiștii l-au găsit speriat.

Copil rătăcit pe trotinetă, găsit de polițiști FOTO IPJ Brașov

Un băiețel de 10 ani din Brașov a tras o sperietură zdravănă. Copilul s-a pierdut de tatăl său și a fost nevoie de polițiști pentru ca acesta să își regăsească părintele. Minorul și tatăl său au mers la Spitalul Județean, iar copilul, aflat pe o trotinetă, s-a îndepărtat de tată.

Ajuns pe străzile din zonă, minorul nu a mai putut găsi drumul înapoi spre locul unde se despărțise de tatăl său, iar părintele a sunat la 112, pentru că nu îl mai găsea.

Părintele se afla împreună cu minorul la o unitate medicală, din municipiul Brașov, de unde băiatul, care se afla pe o trotinetă, s-a îndepărtat și nu a mai putut găsi drumul de întoarcere. Echipe de polițiști au fost mobilizate și au demarat verificări în zonă pentru identificarea persoanei semnalate, iar după aproximativ o jumătate de oră de la momentul sesizării, băiatul a fost identificat, rătăcind pe o stradă din localitate”, a declarat comisar Florentina Manolache, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov.

Întrucât copilul era vizibil speriat de situația pe o care o crease, acesta a fost consiliat de polițiști până la momentul în care a fost încredințat tătălui său.

Poliția Brașov roagă părinții să își informeze în mod frecvent copiii despre primele lucruri pe care aceștia trebuie să le cunoască în eventualitatea în care se pierd de cei pe care îi însoțesc și anume: „Să învețe numele complet al părinților și, eventual, numărul de telefon; să învețe copilul să rămână cât mai calm și să încerce să nu se miște prea mult din locul în care a realizat că s-a pierdut de adulți; să poată identifica persoane credibile cărora să le solicite sprijinul și să cunoască datele pe care să le ofere acestora“.

În ultima perioadă, multă lume s-a plâns de existența unui număr mare de trotinete electrice, în special ca urmare a faptului că există firme care închiriază aceste mijloace de transport. Unii dintre cei care le conduc fie nu respectă regulile, fie le abandonează blocând sau îngreunând trecerea. Acum se dovedește că pot apărea și alte feluri de probleme ca urmare a utilizării trotinetelor electrice. 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM