Braşovul va avea trei autrostrăzi până în 2018. Cel puţin aşa promite Guvernul condus de Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, premierul Victor Ponta a prezentat, marti, strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi pentru perioada 2014-2018.

Braşovul este pe lista Guvernul cu trei autrostrăzi. Premierul Victor Ponta a declat că din fondurile de dezvoltare regională pot fi finanţate cu 1,8 miliarde de Euro două segmente de autostradă, Sibiu-Braşov şi Braşov-Bacău, în aşa fel încât să se poată uni chiar în perioada imediat următoare Moldova şi Transilvania, mai scrie Mediafax.  

În ceea ce priveşte tronsoanele finanţate în regim de concesiune sau parteneriat public-privat, Ponta a spus că pe data de 9 decembrie se depune oferta finală pentru Comarnic-Braşov.

„Comarnic-Braşov e un proiect pe care îl consider esenţial pentru această guvernare şi pentru ţară în ansamblu. E tronsonul cu cel mai mare trafic din România, nu doar pentru caracteristica de turism, că acolo merg bucureşteni în weekend, ci mai ales pentru legătura între Ardeal şi Bucureşti", a mai spus Ponta, citat de Mediafax. Cei 58 de kilometri de autostradă vor costa 6,6 miliarde de lei.

Pe aceeaşi temă:

De miercuri, Braşovul va avea Centură Ocolitoare în regim de autostradă. Se inaugurează tronsonul care face legătura dintre DN13 şi DN 1

Construirea Autostrăzii Braşov-Comarnic începe în martie. Anul viitor începe şi construirea Autostrăzii Sibiu-Braşov, iar în 2015 demarează Sibiu-Piteşti

Dan Şova mută din pix autostrada Piteşti-Sibiu. Ministrul susţine o variantă prin Braşov

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie