Brașovul este contra modificării Piaței Sfatului. Proiectul făcut de o firmă din București ar schimba imaginea tradițională

0
Publicat:

Modificările care ar trebui aduse Casei Sfatului din Brașov și desființarea fântânii arteziene fac ca proiectul de modernizare a Pieței Sfatului să fie ținut pe loc.

Proiectul de modificare a Pieței Sfatului stagnează FOTO Primăria Brașov

În 11 aprilie 2022, Primăria Brașov prezenta, cu mare fast, într-o întâlnire care a durat câteva ore, firma care a câștigat concursul de soluții pentru Piața Sfatului și proiectul câștigător. Imediat, în oraș au apărut criticile la adresa soluției oferite de firma bucureșteană.

Problema municipalității a fost că nu doar cetățeni și o parte din presă au fost împotriva implementării proiectului, ci chiar reprezentanți ai unor instituții. Între altele, proiectul presupunea modificări aduse Casei Sfatului, un simbol al orașului, cu care directorul Muzeului Județean de Istorie (care funcționează în această clădire), Nicolae Pepene, nu putea fi de acord.

Casa Sfatului ar urma să beneficieze de noi intrări, însă aceasta este monument istoric și nu se pot face modificări atât de ușor. Muzeul de Istorie nu poate accepta modificări ale clădirii care arată la fel de sute de ani. 

O altă modificare a stârnit nemulțumire în rândul mai multor brașoveni. Firma de arhitectură dorea desființarea actualei fântâni arteziene din Piața Sfatului și înlocuirea ei cu o zonă similară celor existente în Sibiu sau Oradea, cu apa țâșnind din pământ.

Mai mulți brașoveni se opun modificărilor

Cu aceste două modificări, proiectul a întâmpinat o rezistență mare la Brașov, astfel că Primăria s-a văzut nevoită să amâne transpunerea lui în viață până când părțile implicate vor negocia și vor ajunge la o înțelegere.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, în această perioadă consultanţii poartă discuţii cu reprezentanţii mai multor instituţii pe marginea acestui proiect, inclusiv cu cei ai Direcţiei Judeţene de Cultură Braşov, pentru armonizarea proiectului.

Cu toate aceste impedimente,  în proiectul bugetului local al municipiului Brașov pe anul 2023, în dreptul obiectivului de investiții „Reamenajare Piața Sfatului – documentații tehnice”, apare suma de 22.078.500 lei. Proiectul de buget va fi supus aprobării aleșilor locali în 31 ianuarie, astfel că până atunci ar trebui lămurite modificările aduse Punctului Zero al Brașovului.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete