Traficanții care alimentau piața drogurilor din Brăila. Veneau cu avionul în România ca să supravegheze personal afacerea

0
Publicat:

Procurorii DIICOT au trimis în judecată 12 persoane implicate într-o vastă rețea de trafic cu canabis și amfetamină. Drogurile erau trimise din Spania în colete și vândute comsumatorilor din Brăila.

12 persoane au fost trimise în judecată pentru 7 capete de acuzare FOTO arhivă Adevărul

Prin rechizitoriul din 21.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au trimis în judecată 12 persoane (7 în stare de arest preventiv și 2 în stare de arest la domiciliu), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, finanțarea procurării de droguri de risc și finanțarea introducerii în țară de droguri de risc.

La acestea se adaugă și acuzațiile de introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc, efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Anchetatorii au stabilit că în luna iunie 2022 a fost constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii în țară și comercializării de droguri de risc și de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

„În perioada iunie - decembrie 2022, grupul a introdus în țară și distribuit consumatorilor de pe raza municipiului Brăila droguri de risc (canabis) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive (3-CMC)”, spun procurorii DIICOT Brăila.

Drogurile nu erau scăpate din ochi de traficanți

Liderii grupului infracțional au locuit, în cea mai parte a timpului, în Spania, de unde au expediat în țară, periodic, colete cu droguri, prin intermediul unor servicii de coletărie sau a unor persoane fizice.

Coletele au fost supravegheate, pe timpul transportului, de către persoane de încredere din anturajul acestora.

„După ce drogurile ajungeau în țară şi erau depozitate în siguranță, cei doi lideri ai grupului veneau cu avionul în România pentru a supraveghea şi coordona distribuirea acestora şi colectarea sumelor de bani provenite din valorificare”, au stabilit anchetatorii.

Pe 2 decembrie 2022, a fost prins în flagrant unul dintre traficanți, care a introdus în țară cantitățile de aproximativ 4.750 de grame de rezină de canabis, aproximativ 379 de grame de canabis și 490 de grame de substanțe cu efect psihoactiv (3 CMC).

Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii, confiscarea și distrugerea cantității de aproximativ 5.800 de grame de droguri de risc și de mare risc (rezină de canabis, canabis, 3-CMC și amfetamină), precum și obligarea traficanților la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 30.910 lei.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Brăila.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie