Furt de zeci de mii de euro dintr-un apartament din Brăila. Cum a avut loc jaful la care au participat și adolescenți

0
Publicat:

O locuință din Brăila a fost călcată de hoți chiar în noaptea de Revelion. Hoții au plecat cu o mică avere și au acționat, cel mai probabil, la pont.

Adolescentul a forțat fereastra pentru a pătrunde în apartament FOTO arhivă Adevărul

Pe 19 ianuarie, polițiștii Biroul Investigații Criminale Brăila, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 1 și Poliție Rurală Brăila, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au percheziționat domiciliile a șapte bărbați, suspectați de furt calificat.

Doi tineri, în vârstă de 20 și 27 de ani, ambii din satul Cuza-Vodă, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila și doi minori, în vârstă de 17 ani, din satul Cuza-Vodă, respectiv satul Tichilești, au fost conduși la sediul poliției, fiind ulterior reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

„În noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, tânărul în vârstă de 17 ani, din satul Tichilești, cu ajutorul acordat de celelalte persoane prin asigurarea pazei și furnizarea informațiilor esențiale, ar fi pătruns prin escaladarea balconului și forțarea ușii și a ferestrei, într-un apartament situat în municipiul Brăila, de unde ar fi sustras 45.000 de euro și alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare totală de peste 225.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

În continuare, se fac cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Vineri, 20 decembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor cinci brăileni, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple