Taximetrist oprit în trafic pentru că nu purta centura de siguranță. Ce au descoperit polițiștii
0Un bărbat de 50 de ani s-a ales cu dosar penal în urma unei opriri în trafic. Agenții rutieri au constatat că șoferul, care lucra ca taximetrist, avea permisul suspendat.

Pe 16 ianuarie, în jurul orei 18,30, polițiștii Biroului Ordine Publică Brăila au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism, în regim taxi, pe strada Piața Traian din municipiu, fără a purta centura de siguranță.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 de lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.
Polițiștii au deschis dosar penal pe numele bărbatului de 50 de ani pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Cum a scăpat un taximetrist epileptic fără nicio zi de închisoare
Un caz care a revoltat opinia publică în 2016 a ieșit la iveală în 2016 la Galați. Judecătoria Galaţi l-a condamnat pe un gălățean la 200 de zile amendă, după ce tânărul de 24 de ani a fost surprins în trafic fără permis, în condiţiile în care acesta îi fusese retras din motive medicale.
Medicii au constatat că A.G.N. suferă de epilepsie, iar posibilitatea de a avea o criză când şofează este foarte mare. Pentru acest motiv, i-au retras permisul de conducere.
Acest lucru nu l-a împiedicat pe gălăţean să conducă zilnic, punând în pericol nu numai viaţa clienţilor săi, dar şi pe cea a celorlalţi participanţi la trafic şi a pietonilor.
Pe 13.10.2015, tânărul nu a acordat prioritate la o intersecţie şi a intrat într-un alt autoturism, dar din fericire pasagerii săi au scăpat cu răni uşoare.