Avocată şi şef de Poliţie Rurală din Brăila, complicii unui afacerist. Au fost plasaţi sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Procurorii anticorupţie o anchetează pe Luiza Glenda Bălan, avocat suspendat în Baroul Brăila, pentru trafic de influenţă. Femeia a promis unei persoane că îi va da 10.000 de euro dacă reuşeşte să convingă şefii din IPJ Brăila să oprească controalele la două societăţi comerciale.

Procurorii DNA Galaţi au pus în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi au plasat-o sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu data 25 noiembrie 2021, pe Luiza Glenda Bălan, avocat suspendat în Baroul Brăila.

”La data de 7 octombrie 2021, inculpata Bălan Luiza Glenda ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 de euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofiţeri cu funcţii de conducere la nivelul judeţului/municipiului Brăila ca, în virtutea atribuţiilor şi autorităţii lor profesionale, să dispună atât încetarea continuării acţiunilor de control la două societăţi comerciale, cât şi restituirea sumelor de bani şi a mărfurilor ridicate de poliţie cu ocazia controalelor, ceea ce ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor, cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal”, au stabilit anchetatorii.

În acelaşi dosar este cercetat sub control judiciar şi Ştefan-Laurenţiu Prioteasa, ofiţer de poliţie, şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, pentru că ar fi avertizat aceeaşi persoană, administrator a celor două societăţi comerciale, asupra unor controale şi a unei percheziţii pe care poliţia urma să le facă la societăţile respective.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Luiza Glenda Bălan trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, şi să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, aşa cum sunt menţionate în ordonanţa procurorilor.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Un medic acuzat de corupţie cere judecătorilor ca şpaga „în natură” confiscată de la el să nu fie vândută

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!