Astăzi, începe Campania "Trimite o carte peste Prut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost donate cărţi de orice fel

Campania susţinută de Liga Studenţilor Basarabeni din România şi intitulată astfel a început. Scopul este acela de a colecta cât mai multe cărţi de literatură română şi universală, literatură pentru copii, enciclopedii, atlase, carte şcolară, istorică şi orice alt tip de carte pentru şcolile şi bibliotecile din Republica Moldova.

Cei care doresc să doneze cărţi o pot face zilnic, între orele 10.00 - 15.00, până pe data de 28 aprilie. Punctul de colectare este situat la parterul Instituţiei Prefectului Brăila, camera 11, Sala de relaţii cu publicul, intrarea D.

Persoana desemnată pentru a se ocupa de această campanie este Carmen Soare, consilier pentru afaceri europene şi poate fi contactată la telefon 0239693941.
"Instituţia Prefectului sprijină această activitate şi îi invită pe brăileni să-i fie alături în efortul de a colecta un număr cât mai mare de volume", a precizat Luiza Pricop, directorul cancelariei prefectului.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei