Urmează alegeri anticipate la Botoşani. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu obligat de magistraţi să renunţe definitiv la funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu a pierdut definitiv şefia instituţiei. Magistraţii i-au respins contestaţia făcută de avocaţii lui Ţurcanu, ordinului prefectului prin care a fost eliberat din funcţie. La Botoşani urmează alegeri anticipate.

Peste trei luni de zile, la Botoşani vor fi organizate alegeri anticipate, pentru alegerea unui preşedinte al Consiliului Judeţean. Şi asta după ce în urmă cu o lună de zile, Florin Ţurcanu a fost demis, prin ordin al prefectului din funcţia de şef al Consiliului Judeţean. 

Florin Ţurcanu suspendat după o condamnare

Decizia prefectului, vine după condamnarea lui Ţurcanu, de către Curtea de Apel Suceava, la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual. Mai precis Ţurcanu care este şi şef al PNL a consemnat fals excluderea din partid a unor membrii pentru ca aceştia să îşi piardă mandatele de consilierii şi să facă loc în aceste funcţii unor protejaţi ai liderului liberal. 

Interimatul funcţie de preşedinte al Consiliului Judeţean este asigurat de Gheorghe Sorescu, unul dintre vicepreşedinţii instituţiei. În următoarele trei luni, termenul legal, vor trebui organizate alegeri anticipate la Botoşani, pentru alegerea unui preşedinte al Consiliului Judeţean. ”Prefectul trebuie să ia act de vacantarea postului şi propune la Guvern organizarea alegerilor anticipate”, precizează Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean.

Ţurcanu decis să candideze din nou

Totodată Ţurcanu spune că va candida la alegerile anticipate încă odată, fiindcă instanţa nu i-a interzis dreptul de a alege sau de a fi ales. ” Am dreptul să candidez şi voi candida din nou! Indiferent dacă partidul mă susţine sau nu!”, a spus Ţurcanu. Totodată şefii de la centru ai PNL au precizat că nu mai vor preşedinţi de filiale de partid cu dosare penale. În acest condiţii, susţinerea din partea PNL a lui Florin Ţurcanu pentru o nouă candidatură, este pusă sub semnul întrebării. Ţurcanu nu are nicio cale de atac la decizia magistraţilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, suspendat din funcţie după ce a fost condamnat la puşcărie. Urmează alegeri anticipate

Florin Ţurcanu, preşedintele condamnat la puşcărie al Consiliului Judeţean Botoşani, nu îşi dă demisia: „Mă mai sacrific o dată pentru binele tuturor“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate